Stiri din Timisoara

Ancheta în cazul Boncea merge greu

Flavius Boncea

Flavius Boncea

 

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Timișoara se află încă internat la Clinica de chirurgie oro-maxilo-facială a Spitalului Municipal Timișoara. Apropiați ai acestuia spun că a trecut printr-o operație dificilă, dar că acum starea sa de sănătate s-a ameliorat.

Flavius Boncea s-a ales cu mandibula fracturată după ce a fost atacat pe stradă, în urmă cu mai puțin de o săptămână, în apropierea blocului unde locuiește. Incidentul s-a petrecut noaptea, iar agresorii au rămas și până acum necunoscuți. "Pacientul este încă internat, iar starea sa de sănătate este stabilă. El se află încă sub tratament medicamentos, în urma unei intervenții chirurgicale", a declarat Ramona Gâdea, purtător de cuvânt al spitalului.

Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, a fost snopit în bătaie

Ancheta poliției decurge cu greutate, fiind încă în stadiul audierilor. "Există neconcordanțe în declarațiile date până acum, care trebuie să fie clarificate. În curând vom intra în posesia imaginilor surprinse de camerele de vederi ale magazinelor din zonă, însă nu știm dacă vor fi de ajutor pentru că acestea sunt îndreptate spre interiorul spațiilor comerciale", a declarat Emil Andrei, purtător de cuvânt al Poliției Județene Timiș. Potrivit acestuia, multe probe fizice au fost compromise și pentru că bărbatul agresat a mers întâi acasă pentru a se odihni, abia apoi prezentându-se la spital.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole