Ziarele de epocă din Timișoara zac în cutii de carton într-o clasă dezafectată FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O parte din colecția secției de Periodice și presă veche a Bibliotecii Județene stau depozitate în condiții improprii, din 2006. Noul director a obținut 100.000 de lei pentru răftuirea și igienizarea spațiului

Peste 40.000 de ziare vechi, unele datând chiar din 1850, dar și aproximativ 45.000 de cărți, zac în cutii de carton, depozitate în condiții improprii, într-o încăpere care a aparținut Școlii generale nr.11, din cartierul Ronaț. Valoroasele materiale ale Bibliotecii Județene Timișoara au fost scoase în 2006 din sediul de la Bastion, care intra atunci în marea renovare. O parte din secția de Periodice și presă veche a ajuns într-un spațiu nou închiriat la Biserica Piaristă, unde a și funcționat biblioteca până acum, dar pentru că nu era suficient loc, o altă parte importantă a fost trasportată pe strada Războieni, într-o clădire dezafectată a școlii generale, care se află în proprietatea primăriei.



GALERIE FOTO

 “A fost una din problemele pe care a trebuit să le rezolv de urgență. Aceste periodice și cărți vechi stau în condiții improprii de ani de zile. Am făcut o mapă cu fotografii, în care am subliniat condițiile și am predat referatul la CJT. Doream să obțin fonduri pentru realizarea unor rafturi. Cei de la Primărie au promis că ne pun la dispoziție întreg spațiul de acolo, cu patru încăperi. Urmează să se igienizele spațiile, trebuie zugrăvit, de reparat uși”, a declarat Tudor Crețu, care a preluat șefia Bibliotecii Județene în septembrie 2011. 

Oficialitățile județene au aprobat suma de 100.000 lei vechi, pentru rezolvarea problemei, însă întâietate au renunțarea la vechile spații pe care se plăteau chirii foarte mari și redeschiderea noului sediu din Bastionul Therezia.

Renunțarea la chiriile exorbitante

Biblioteca Județeană își va muta secția de la Liceul Piarist într-un spațiu nou, care se află în clădirea unde a funcționat ghișeul de eliberare a buletinelor. “La Piariști plăteam o chirie de 5.400 lei pe lună. Venea cam 4 euro pe metru pătrat. Era foarte mult”, a mai spus Tudor Crețu.

Între timp, Biblioteca Județeană Timiș a demarat procedurile pentru realizarea unei librării și cafenele litarare, în corpul A al Bastionului Theresia, CJT oferind un spațiu semnificativ și în corpul C, unde va fi relocată Secția de Arte “Deliu Petroiu”. Într-o scenografie inedită, va fi prezentat astăzi și conceptul experimental de cafenea literară propus de Biblioteca Județeana Timiș.


image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite