Timişoara: Toată lumea intră la liceu anul acesta. Votează cel mai bun liceu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii din Timiş care termină anul acesta clasa a VIII-a au toate şansele să fie liceeni la anul.

În anul 2008, în Timiş au fost aproape 6.100 de absolvenţi de gimnaziu. Anul acesta sunt în jur de 6.500. Vestea bună este că, în premieră, în judeţ, sunt destule locuri la licee şi grupuri şcolare astfel încât fiecare absolvent de clasa a VIII-a să fie liniştit.
Acestea au fost suplimentate din cauza cererii mari şi din cauza faptului că şcolile de arte şi meserii au fost desfiinţate. Pentru anul 2009, sunt 6.457 de elevi care termină şcoala generală şi 6.462 de locuri în liceele din Timiş. ,,În învăţământul liceal de masă sunt suficiente locuri. Sunt proporţionale cu numărul de absolvenţi.”, a declarat Ramona Vasilescu, secretar al comisiei de admitere.  

Concurenţă la licee de top

Anul acesta, concurenţă va fi doar la cele mai bune licee din judeţ. ,,În general, bătălia cea mai mare este la liceele bune, ca şi până acum. Elevii se înghesuie la şcolile care au fost dorite şi în alţi ani.”, a mai spus Vasilescu. Printre primele licee din judeţ, în ordinea preferinţelor elevilor, se află ,,Colegiul Naţional Bănăţean”, ,,Colegiul Naţional C. Diaconovici Loga” şi Liceul ,,Grigore Moisil”, toate din Timişoara. Pentru adimterea 2009, profesorii se aşteaptă ca  mediile să fie mai mari decât în 2008.
„Anul trecut a fost un an în care mediile au fost mai mici, probabil din cauza tezelor naţionale. Acum se pare că o să fie mai mari.”, a continuat Vasilescu. Foarte mulţi elevi au optat în alţi ani pentru profilurile reale ca matematică - informatică, unde mediile de admitere sunt cele mai mari. La Colegiul Naţional Bănăţean, ultima medie de anul trecut a fost 9,29 iar la Liceul ,,Grigore Moisil” a fost 8,82.

Locuri pentru toată lumea

Elevii care optează pentru studiile la seral sau pentru şcolile cu frecvenţă redusă au la dispoziţie aproape 650 de locuri. Pentru învăţământul special sunt libere 170 de locuri la liceu. Pentru a încuraja continuarea studiilor în rândul rromilor au fost alocate  230 de locuri la liceu, în învăţământul la zi. Între 18 şi 25 iunie absolvenţii de gimnaziu îşi vor exprima opţiunile pe fişele de înscriere iar în 3 iulie, aceştia vor fi repartizaţi de calculator pe locurile de la licee, în funcţie de opţiuni şi de medii.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite