EXCLUSIV Timişoreanul care desenează pentru americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Drujiniu colaborează cu actorii de la Hollywood, pentru benzile desenate pe care le realizează. După trei ani în care a colaborat cu americanii, Victor plănuieşte o şcoală pentru timişorenii care vor să se lanseze în afara continentului.

La numai 30 de ani, Victor Drujiniu spune despre el că este un om simplu. Desenează peste 14 ore pe zi şi se poate lăuda că şi-a văzut visul cu ochii. De mai bine de trei ani, tânărul are un nou job - el colaborează cu americanii, pentru a realiza cele mai de succes benzi desenate, reviste care fac furori în rândul publicului american. Ba mai mult, la ultima sa colaborare pentru revista „Predators" - o adaptare după ecranizarea filmului de la Hollywod, Victor Drujiniu a a fost ales de însuşi regizorul şi scenaristul din California Robert Rodriguez. „«Predators» a fost unul dintre marile succese. Am muncit cred că şi cel mai mult la proiect. Mi s-au dat imagini cu actorii, pe care trebuia să îi transpun în acţiune. Una din probleme am întâmpinat-o chiar la nasul lui Adam Brody. Mi s-a transmis că actorul s-ar fi supărat că i l-am făcut prea mare", a povestit, cu haz, timşoreanul.

Originar din Sfântul Gheorghe, Victor a venit la Timişoara pentru a se specializa la Facultatea de Arte Plastice. „Am fost implicat într-un proiect care implica un studio 3D. Asta consider că a reprezentat rampa mea de lansare", a povestit Drujiniu. În momentul când un prieten i-a povestit despre o revistă din SUA care caută tineri talentaţi la desen, a prezentat şi el un portofoliu.

Citeşte un reportaj despre tânărul care face benzi desenate, în ADS Timişoara

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite