REGIUNEA PE SCURT: Vacanţe mai ieftine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăvara, litorarul este mai ieftin
Primăvara, litorarul este mai ieftin

Cele mai importante ştiri din Adevărul ediţia de Vest.

TIMIŞOARA: Vacanţe mai ieftine
Cinci dintre cele mai mari agenţii de turism din Timişoara fac parte din programul „Înscrieri timpurii” al  Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România. Astfel, timişorenii îşi pot rezerva, până în 31 martie, vacanţele cu 30 la sută mai ieftine decât în timpul anului, pe litoral, sau în staţiunile balneare şi montane din ţară. Olivia Tulbure

ARAD: Elevă în lotul naţional de chimie
O elevă de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară“, din Arad, va face parte din lotul naţional care va reprezenta România la competiţiile internaţionale de chimie. Diana Maria Bran a fost selecţionată după broba de baraj din cadrul Olimpiadei Naţionale de Chimie 2010, în urma căreia au fost aleşi 20 de elevi pentru lotul naţional. Ana Maria Stoica

CARAŞ-SEVERIN: În beznă de 24 de ore
Zece localităţi din judeţul Caraş-Severin au rămas fără lumină peste 24 de ore din cauza viscolului şi ninsorii abundente. Echipele  societăţii care furnizează energie electrică s-au deplasat în zonele afectate. Cablurile electrice rupte de zăpadă îi încurcă pe angajaţii ENEL, aceştia nu au reuşit să remedieze problema ieri seară, până la închiderea ediţiei. Dana Firiţeanu

TIMIŞ: Spărgători de oficii poştale, arestaţi
Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 34 de ani au fost reţinuţi de poliţişti după ce, înarmaţi cu mănuşi, staţii de emisie-recepţie şi leviere, au lovitura la oficiile poştale din comunele timişene Variaş şi Gottlob. Doi dintre spărgători au fost arestaţi de judecători, iar alţi doi au primit interdicţie de a părăsi comuna Lovrin. Daniel Dancea

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite