Timişoara: Vacanţa din Franţa, mai ieftină decât cea din Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plecările spre destinaţiile exotice sunt mai scumpe pentru timişoreni decât pentru cei din Europa, chiar şi în cazul ofertelor cu reducere.

Ofertele  de tip „last minute” sunt, de departe, foarte avantajoase pentru cei care îşi doresc o vacanţă oriunde în lume. Singurul lucru pe care trebuie să îl facă este să urmărească preţurile care scad până ajung chiar şi la jumătate de preţ. Cu toate acestea, timişorenii mai au mult de aşteptat până să poată călători la preţul la care călătoresc europenii.

Francezii preferă să viziteze locuri noi în fiecare an şi nu se sfiesc să se îndrepte spre locuri îndepărtate. Asta şi pentru că, plecările în ultimul moment către destinaţiile exotice nu-i costă la fel de mult ca pe timişoreni.

Francezii au oferte mai bune

O aventură de opt zile în îndepărtata Kenya, cu cele mai bune oferte hoteliere incluse îi costă pe francezi mai puţin de 1.000 de euro. Pentru aceeaşi aventură, timişorenii ar trebui să plătească aproape 1.500 de euro. Last minute spre exotismul indonezian ajunge să îi coste pe cei care pleacă din Franţa 1.400 de euro pentru un sejur de zece zile. Pe locuitorii Timişoarei, opt zile de şedere le scutură buzunarele de mai bine de 2.000 de euro. Pentru nouă zile de relaxare în paradisul din Maldive, cu plecare în regim last minute, bănăţenii ajung să dea aproape 1.200 de euro, pe când europenii nu dau nici 900 de euro.

Timişorenii nu ies din tipare

Timişorenii aleg locaţiile cele mai ieftine şi cele mai populare, chiar şi când au posibilitatea să aleagă plecări last minute spre destinaţii exotice, la preţuri mult mai mici decât în mod normal.  „Cele mai căutate sunt Turcia, Grecia sau Muntenegru ”, a spus Augustin Halic, agent de turism.

Şi weekendurile cu last minute sunt mai ieftine

Ca să poarte sombrero şi să mănânce chilly în ţara lui Speedy Gonzalez, timişorenii trebuie să scoată din portofel mai bine de 1.100 de euro şi asta pentru un sejur care durează doar trei zile. Francezii, în schimb, plătesc pentru un last minute, tot de trei zile, spre Mexic cu 400 de euro mai puţin.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite