VOCEA BANATULUI Revoluţia timpului meu

Sabina Mihăică este redactor-şef la Adevărul Timişoara

Revoluţia pe care în sfârşit am prins-o live, lângă mine, pe contul meu şi pe al tău şi pe al vostru şi pe al nostru de Facebook este ca România. Adică, nu trebuie să ne străduim să o înţelegem raţional şi nici să o descifrăm după formulele logice ale creierului nostru.

Revoluţia timpului meu este o combinaţie non-explozivă, dar cu urme de Molotov, de plâns, durere, ură, bucurie, băşcălie, foc, jandarmi, Steaua, Dinamo, Poli sau Roşia Montană. Pe de o parte sunt „huliganii" care au acasă şi calculatoare, şi televizoare, şi pâine, dar au venit în pieţele conştiinţei noastre şi ne-au aruncat în faţă o sticlă fierbinte, plină de sinceritate: „E timpul să ne luaţi în seamă!" Pe de altă parte, sunt bunicii şi părinţii lor care au decis să-şi dezgheţe, în mijloc de ianuarie, nemulţumirile faţă de lefurile sau pensiile tăiate şi mai ales dezamăgirea mare cât promisiunea că „nu vă voi dezamăgi niciodată". Apoi sunt veşnicii răzvrătiţi, gata să intre în război oricând, pentru că revolta este cocaina lor, şi e gratis. Toate aceste grupuri dezlănţuite se unesc în mijlocul oraşelor, un şuvoi imens de răbdări terminate.

Revoluţia timpului nostru nu trebuie explicată, ci doar trăită, afară sau în casă, contează mai puţin. Ce contează însă cu adevărat este să nu ne lăsăm îmbătaţi. Riscăm, la 22 de ani de la Revoluţia care a făcut o breşă în sistemul totalitar comunist, să facem aceleaşi greşeli. Să fim pieptănaţi, împachetaţi de cei obişnuiţi să ne folosească după bunul plac, iar la sfârşit să plecăm acasă cu gurile legate cu fundiţele lor parfumate şi mătăsoase. Observ că politicienilor de astăzi le lipseşte „fineţea" propagandei comuniste şi nu au învăţat nimic de la predecesorii lor în sinuoasa chestiune de manipulare a maselor: cei de azi o fac pe faţă, în speranţa să vândă impotenţa pe post de onestitate.

Revoluţia timpului de astăzi este ca România: fascinantă, plină de contradicţii, culoare şi haz de necaz. Sper totuşi ca spiritul nostru să ne facă o surpriză plăcută: să ne păzească de vechiul, cunoscutul, românescul compromis. Iar compromis în acest caz nu înseamnă doar mica înţelegere, cedarea la şantaj sau recurgerea la violenţă de dragul violenţei. Înseamnă şi să nu ai instrucţiuni de folosire pentru revoluţie, să îţi ia mai mult de trei minute să te decizi ce slogan scrii pe pancarta pe care o scoţi în stradă. Asta înseamnă să îi compromiţi pe cei care cred sincer că un cuvânt rostit la timpul potrivit, şi nu un pumn la orice oră, poate aduce primăvara schimbării în România.