VIDEO Camioane obligate să inaugureze centura Timişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camionul polonez "sigur merge spre Bulgaria"
Camionul polonez "sigur merge spre Bulgaria"

Şoseaua de ocolire a oraşului a fost deschisă circulaţiei în această dimineaţă. Maşinile din coloana oficială cu care au venit premierul interimar, Emil Boc şi ministrul Transporturilor Radu Berceanu, dar şi celelalte maşini au blocat sensul giratoriu de la interscţia dintre centură şi drumul Timişoara-Arad, astfel că şoferii nu au ştiut ce să mai facă.

Primul popas pe centura de ocolire a fost făcut la pasajul din zona Aeroportului. Şeful Direcţiei de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, Ioan Maliţa a prezentat stadiul lucrărilor, ce mai trebuie făcut şi cum s-a lucrat pe centură. Un localnic din zonă care nu ştie foarte bine pentru ce e construit drumul, e mulţumit că şoseaua e foarte bună.


Record naţional: cel mai mare sens giratoriu din ţară


De la pasaj, următorul popas a fost făcut la intersecţia centurii cu drumul Timişoara-Arad. „Aici este cel mai mare sens giratoriu din ţară, are aproape două hectare”, a spus ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Pentru că maşinile care însoţeau coloana oficială au blocat sensul, Berceanu a trecut la dirijarea traficului.

Pentru că în sensul giratoriu de la centură, se aflau oficialii nicio maşină nu a intrat pe centura proaspăt inaugurată. Poliţiştii de la Rutieră au recurs însă imediat la dirijarea traficului pe noua centură, inaugurată, dar neterminată.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite