Un bărbat "a înviat" la Timişoara: el a fost declarat mort de mamă după ce şi-a pierdut buletinul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Alb, în vârstă de 41 de ani, a fost declarat mort de mama lui după ce poliţiştii au găsit buletinul bărbatului asupra unui cadavru în putrefacţie. Bărbatul îşi pierduse buletinul, dar nu se ştie cum a ajuns actul lângă cadavru. Mama "mortului" a crezut că e vorba de fiul ei, astfel că l-a declarat mort. La jumătate de an distanţă, "mortul" a fost găsit într-o intersecţie din Timişoara, unde cerşea şi părea mai v

În vârstă de 41 de ani, bărbatul nu mai avea buletin din anul 2007, însă nu a avut prea mare nevoie de actul oficial astfel că nu l-a reînoit. El şi-a vizitat ultima oară mama anul trecut, când i-a spus că are de gând să umble prin ţară în căutarea unui trai mai bun. De atunci şi până astăzi, Vasile Alb nu şi-a mai recontactat mama. Dacă nu ar fi pierdut legătura cu cea care i-a dat naştere, bărbatul ar fi aflat că a fost declarat mort, după ce buletinul lui a fost găsit asupra unui cadavru în putrefacţie. Mama lui Vasile Alb a văzut cadavrul şi le-a confirmat poliţiştilor că ar fi vorba de copilul ei. În realitate, fiul ei trăia în Timişoara de pe o zi pe alta, prin munca la negru şi cerşit.

"Astăzi mi-au spus poliţiştii că sunt declarat mort. Eu sunt mai viu ca niciodată. Nu înţeleg cum a ajuns buletinul meu la un mort. Eu am pierdut buletinul în 2007, dar nu am avut nevoie de act. Nu am ştiu până astăzi că sunt mort. Sper că nu mi s-a făcut mormânt", a spus Vasile Alb.

Bărbatul va fi nevoit acum să ajungă în instanţă pentru a-şi recupera identitatea. El are de gând să ajungă şi acasă, pentru a-şi asigura rudele că este teafăr şi nevătămat.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite