Ultimul trend de sărbători: timişorenii pot închiria Moş Crăciuni pe biciclete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii timişorenilor pot primi cadouri de la Moş Crăciuni ciclişti
Copiii timişorenilor pot primi cadouri de la Moş Crăciuni ciclişti

Sărbătorile de Crăciun devin din ce în ce mai neconvenţionale. Ultimul trend este Moşul ciclist. Contra unei sume modice, părinţii pot închira un Moş Crăciun care să vină să le aducă daruri copiilor pe bicicletă.

Iniţiativa închirierii de Moşi pe două roţi aparţine echipei Verde pentru Biciclete din Timişoara. Astfel, părinţii care vor să aibă parte de un Crăciun ieşit din tipar trebuie doar să le scrie celor de la Verde pentru Biciclete şi să le solicite serviciile. Odată ce formalităţile au fost încheiate, Moş Crăciun va veni în Ajun de Crăciun la casa clientului şi  copiii îl vor putea vedea pe Moş pedalând cu cadourile lor în ricşă. Închirierea unui astfel de  Moş costă 50 de lei.

Evenimentele de Crăciun organizate de cei de la Verde pentru Biciclete nu se opresc aici. De astăzi şi până în data de 24 decembrie, între orele 18 şi 20, copiii cuminţi care trec prin centru şi spun o poezie, vor putea fi plimbaţi cu ricşa Moşului.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite