Timişoara: Un imobil plin cu familii sărace a luat foc (GALERIE FOTO) UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Un imobil plin cu familii sărace a luat foc (GALERIE FOTO) UPDATE
Timişoara: Un imobil plin cu familii sărace a luat foc (GALERIE FOTO) UPDATE

Cauza probabilă a incendiului sunt instalaţiile de încălzire dintr-o cameră

Un imobil din Ghiroda, localitate aflată la marginea Timişoarei, în care locuiesc în chirie 17 familii, a luat foc astăzi după-amiază, pompierii de la Detaşamentul 1 fiind nevoiţi să intervină cu şapte cisterne.

„Am evacuat şase persoane din imobil când am ajuns la incendiu, chiar şi un căţel. A ars o parte din acoperiş, cinci camere din mansardă sunt distruse complet, alte cinci au fost deteriorate parţial. La parter, alte cinci camere au fost afectate”, a declarat Lucian Mihoc, comandant căpitan al Detaşamentului 1 Pompieri.

Proprietara imobilului ars, Iepure Iulia, împreună cu familiile abia ajunse de la serviciu au privit cum pompierii au intervenit cu şapte cisterne pentru a stinge incendiul izbucnit.

 „Noroc că am asigurare pe casă, o să dăm totul jos şi o să-l reconstruim, aste este, Dumnezeu dă, Dumnezeu ia. Nu-mi place că această tragedie putea fi evitată, posibil să fi fost unul din copiii pe care l-am tot rugat să plece, dar n-au unde săracii. L-am întrebat dacă îi place cum ne-a lăsat pe toţi în stradă şi mi-a spus că colegul lui a fost”, a precizat Iepure Iulia, femeia care ţine din anul 2.000 chiriaşi în casa sa.
„În casa asta este totul improvizat, totul s-a construit cu chiriaşii, fără autorizaţie de construcţie, e ca la şatră aici”, a declarat vecinul proprietarei, Constantin Seculi.

Rămas în şort şi tricou

În momentul în care a izbucnit incendiul, doar şase persoane se aflau în casă, nimeni nu a fost rănit, însă pierderile materiale sunt mari. „Mi-a ars tot ce aveam, calculator, televizor, banii de casă, chiar şi cafeaua pe care numai ce am făcut-o. M-am trezit cu flacăra în cameră. Nu am mai avut ce să fac”, a povestit Dan Bradu.
Primii care au văzut fumul au fost vecinii de pe câmp, care au anunţat atât pompierii, cât şi reprezentanţii firmelor de gaz şi electricitate.

Vecinii confirmă posibilitatea ca incendiul să fi izbucnit din cauza unei instalaţii improvizate, spunând că de ani de zile, peste casa iniţială, s-au tot construit camere, fără specialişti şi fără autorizaţie de construcţie. „Eu am autorizaţie de construcţie pentru tot, am lucrat cu specialişti, totul este în regulă, nu s-a întâmplat niciodată nimic de genul acesta”, a adăugat Iulia Iepure.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite