Timişoara: UPDATE Fetiţa ucisă în accidentul cumplit de pe E 70 avea numai un an (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au informat că fetiţa care şi-a pierdut viaţa în accidentul de pe Drumul European Belgrad-Bucureşti avea numai un an.

UPDATE, ORA 18.50:

Conform Poliţiei Rutiere fetiţa a murit în ambulanţă, în drum spre spital. Copilul a fost zdrobit în Dacia 1310 condusă chiar de tatăl ei, care şi-a pierdut şi el viaţa în urma accidentului. Mama fetei, un alt copil de 9 ani şi alte două persoane au ajuns la spital în stare gravă. Din primele informaţii oferite de martorii oculari rezultă că Dacia 1310 a intrat brusc pe contrasens unde a ras pe partea laterală o maşină care venea din contrasens şi apoi a izbit frontal alt autoturism. În total cinci maşini au fost distruse. Poliţiştii spun că există informaţii potrivit cărora şoferului i s-a făcut rău şi de aceea a ajuns cu maşina pe sensul opus de mers, intrând în plin într-o coloană care circula cu viteză.

ORA 18.00:

Poliţia a comunicat că cinci maşini au fost distruse în urma accidentului. Şoferul care a provocat totul a murit. În accident şi-a pierdut viaţa şi fetiţa şoferului. Soţia şi fiul de 9 ani sunt în stare gravă la spital. Traficul pe Drumul European 70 este blocat în acest moment, transmite reporterul Adevărul aflat la faţa locului. Autorităţile încearcă să mute de pe drum cele cinci autoturisme distruse în urma impactului.

ORA 17.30:

Poliţia Timiş a anunţat acum câteva momente că circulaţia este  blocată pe Drumul European 70 Belgrad Bucureşti, în zona localităţii Chizătău, din cauza unui accident în lanţ în care au fost implicate trei autoturisme.

Conform autorităţilor, până acum s-a constatat decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor patru, printre care şi o fetiţă. Victimele aflate în viaţă sunt în acest moment în drum spre spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Marinela Apostolache, accidentul s-a petrecut în momentul în care şoferul unui autoturism a pătruns pe contrasens,  avariind alte trei autoturisme. „Un autoturism care se deplasa de la Lugoj spre Timişoara, la intrarea în localitatea Chizătău, a pătruns pe contrasens, avariind alte trei autoturisme. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto care a pătruns pe contrasens şi rănirea a trei persoane. Răniţii au fost transportaţi la spital în stare gravă. Poliţiştii se află la faţa locului şi fac cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului”, a spus Apostolache

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite