Trei hoţi mascaţi au spart un bancomat din clădirea miliardarilor Cristescu UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoţii au dat lovitura noaptea trecută într-o clădire din zona Gării de Nord din Timişoara care aparţine fraţilor Cristescu. La ora actuală nu se ştie încă despre ce sumă de bani este vorba.

UPDATE, ORA 15.10

Reprezentanţii băncii au stabilit că hoţii au dispărut cu 30.000 de lei. Bancomatul fusese alimentat cu câteva ore înainte de spargere.

UPDATE, ORA 13.15

Reprezentanţii bănci care este proprietara bancomatului nu au stabilit încă prejudiciul cauzat de spargerea de azi-noapte. Chiar dacă clădirea în care a avut loc atacul mascaţilor este în apropierea Poliţiei Feroviare, nici unul dintre oamenii legii nu au sesizat nimic. "Poliţia Feroviară are atribuţii în gări şi pe traseele de cale ferată. Este important de ştiu că Poliţia Feroviară nu are atribuţii în oraş. La ora la care a avut loc jaful, poliţiştii se aflau pe teren şi nu la birou", spune inspectorul Emil Andrei.


image

UPDATE, ORA 11.00

Potrivit primelor cercetări efectuate la faţa locului, trei bărbaţi cu cagule pe faţă au intrat în clădire, l-au bătut pe paznic şi apoi au intrat prin spatele bancomatului, l-au tăiat cu flexul şi au fugit. Paznicul a fost dus la Spitalul Municipal pentru îngrijiri medicale. La această oră încă nu se ştie despre ce sumă de bani este vorba pentru că reprezentanţii băncii încă nu au ajuns la faţa locului.

image

Paznicul le-a povestit poliţiştilor că a fost bătut cu ranga de către hoţi. În timp ce hoţii se chinuiau să taie bancomatul cu flexul, paznicul a reuşit să ajungă la telefon şi să sune la 112 după ajutor. Până când poliţiştii au ajuns la faţa locului, hoţii erau deja dispăruţi. În stare gravă, paznicul a fost transportat la Spitalul Municipal, el având mâna ruptă şi mai multe contuzii la nivelul capului.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite