Tineri reţinuţi după ce au incendiat mii de baloţi de fân şi mai multe grajduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci tineri care au provocat mai multe incendii în Timiş au fost prinşi de poliţişti la câteva minute după ce au dat foc la un depozit de fân. Ei riscă acum până la 15 ani de închisoare pentru distrugere prin incendiere.

Nopţile trecute, poliţiştii din Gătaia au fost anunţaţi că a luat foc un depozit de fân din localitate. La câteva sute de metri de locul în care pompierii se luptau să stingă flăcările, oamenii legii au depistat doi tineri care aveau asupra lor o brichetă. Aceştia au recunoscut rapid că împreună cu alţi trei, au provocat mai multe incendii, începând cu octombrie 2009. Tinerii au vârste între 16 şi 24 şi sunt cu toţii din Gătaia. Într-unul dintre incendiile provocate de ei au murit arse cinci vaci gestante şi un viţel.

„În total, poliţiştii au reuşit să probeze 13 fapte de distrugere prin incendiere în urma cărora părţile vătămate, toate din Gătaia, au suferit pagube de mii de lei fiecare ca urmare a incendierii a sute de tone de fân şi a mai multor locuri de depozitare", a declarat Mădălina Mezdrea, de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.

Doi dintre cei cinci tineri sunt minori, astfel încât doar ceilalţi trei vor fi prezentaţi în instanţă, cu propunerea de arestare preventivă. Cu toţii riscă până la 15 ani de închisoare, prin distrugere prin incendiere.


Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite