Timişul rămâne fără doctori: zece la sută dintre ei au plecat în străinătate doar anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exodul continuă, iar autorităţile nu au ce să facă. În 2010, 300 de medici şi-au dat demisia din sistemul sanitar şi au acceptat salarii chiar şi de şase ori mai mari în străinătate. Astfel, în urmă au rămas 3.000 de doctori care trebuie să aibă grijă de 600.000 de timişeni. Exodul continuă însă şi în 2011.

La ora actuală, un doctor are în grijă conform statisticilor Colegiului Medicilor Timiş aproape 200 de pacienţi, iar până la finalul anului numărul ar putea creşte şi mai mult. De vină pare să fie exodul medicilor. Dacă în anii trecuţi doar medicii aflaţi la început de carieră acceptau provocarea să îşi practice meseria peste graniţă, lucrurile s-au modificat, iar tăierea lefurilor şi a sporurilor a dus şi la plecarea specialiştilor. Doar anul trecut, 300 de medici din judeţul Timiş au ales să îşi lichideze contractele cu instituţiile de stat, să îşi facă bagajele şi să plece în ţări ca Anglia sau Germania, unde primesc şi şase ori mai mulţi ani. Grav este că posturile celor demisionaţi ajung să fie blocate.

"Acest exod reprezintă o mare problemă. Iniţial nimeni nu era temător de viitor, pentru că medicii se bazau pe atracţia faţă de munca lor. Ceea ce este cel mai grav este faptul că nu numai medicii tineri au ajuns să plece. Acum ne pleacă şi medicii specialişti. Situaţia este foarte gravă, mai ales că pentru formarea unui specialist este nevoie de cel puţin 20-25 de ani de practică", a spus Lazăr Fulger, preşedintele Colegiului Medicilor Timiş.

Colegiul Medicilor Timiş se aşteaptă ca exodul să continue şi în acest an, una dintre estimări fiind că vor mai pleca încă cel puţin 150 de doctori.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite