Timișorenii care se încălzesc de la Colterm primesc căldură până în 30 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea de termoficare a anunțat că furnizează căldură până la sfârșitul acestei luni, dar la un nivel mai scăzut. Dacă temperaturile cresc peste 10 grade trei nopți consecutiv, căldura va fi oprită. 

Iarna care a trecut a fost una extreme de grea pentru Colterm și pentru timișorenii care se încălzesc în system centralizat. Din cauza datoriilor, furnizorul de gaz a închis robinetul, iar câteva ore timișorenii au rămas în frig, în plină iarnă. Problema a fost rezolvată prin achitarea eșalonată a datoriilor și prin schimbarea furnizorului, iar de atunci nu au mai fost probleme și Colterm furnizează căldură până la sfârșitul acestei luni. Cei care nu doresc să mai beneficieze de căldură pot decide, la nivel de asociație, să închidă robinetul. Surse importante din primărie spun însă că adevăratele problem ale Coltermului se vor vedea iarna care vine, pentru că așa cum a fost gândit bugetul, primăria nu poate acoperi subvențiile, iar funcționarea Coltermului va fi o problemă reală. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite