Timişorenii care au făcut cheful de Sărbători în stradă au fost arşi la buzunar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consumul de alcool pe domeniul public este pedepsit drastic
Consumul de alcool pe domeniul public este pedepsit drastic

Poliţiştii comunitari din Timişoara i-au amendat pe cei care au băut pe stradă sau au făcut scandal. Numai în zilele Crăciunului au fost amendate 30 de persoane, majoritatea pentru tulburarea liniştii publice.

Mugurel B., un timişorean de 34 de ani a fost amendat de agenţii comunitari cu 100 de lei după ce a fost prins consumând alcool în Piaţa Giroc. O amendă de patru ori mai mare a primit C. Mihai. Acesta s-a îmbătat şi pe strada Cluj s-a urcat în troleibuzul 16, unde i-a înjurat şi i-a jignit pe călători.

De asemenea, doi tineri care s-au luat la harţă îm Piaţa Victoriei au fost amendaţi cu 500, respectiv 700 de lei fiecare. "În aceste zile, aproximativ 30 de persoane au fost sancţionate pentru diverse fapte, cele mai multe fiind cele legate de nerespectarea normelor de convieţuire socială şi tulburarea ordinii şi liniştii publice", a spus purtütorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare Timişoara, Daniela Seracin.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite