Timișorenii sunt invitați să spună NU plaselor de plastic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ecologiștii avertizează: pungile de plastic dăunează grav mediului
Ecologiștii avertizează: pungile de plastic dăunează grav mediului

La inițiativa celor de la Eco Club Timișoara, în acest sfârșit de săptămână se desfășoară evenimentul “Spune NU plaselor de plastic!”. Campania a început de ieri şi va continua astăzi de la ora 14.00, în zona Circumvalațiunii și mall.

Cei de la Eco Club Timișoara vor împărții 1.500 de plase din pânză, în schimbul pungilor de plastic primite de la cetăţeni. Totodată, tinerii ecologiștii și-au propus să informeze timişorenii cu privire la efectele nocive pe care le are plasticul asupra sănătăţii umane, asupra mediului înconjurător, dar şi despre beneficiile personale obţinute în urma folosirii plaselor din material textil.

Campania a început ieri în Piața Operei cu o paradă a sacoșelor, iar apoi a început schimbul efectiv de sacoșe în patru locații din oraș: în centru, în complexul studențesc și în zona Calea Șagului. Astăzi, de la ora 14.00, vor continua activitatea în zona Circumvalațiunii și în incinta mall-ului, la food court.

Eco Club Timişoara a luat naştere în anul 2007 ca şi grup de iniţiativă al Asociaţiei Leaders. Începând din 17 decembrie 2009, clubul este o organizaţie non-profit de sine stătătoare şi membrii săi sunt tineri din comunitatea timişoreană preocupaţi de ecologie.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite