Timişorencele au epuizat stocul de penisuri din marţipan GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O cofetărie din Timişoara a venit cu o ofertă inedită de 1 martie: marţipan sub formă de penis, cu tot cu obişnuitul şnur alb-roşul. Produsele au fost realizate de absolventa de Arte Plastice, Radmila Miatov.

Stocul de prăjituri, 18 la număr, s-a vândut în doar câteva ore. Şi culmea, toate au fost cumpărate de femei. Ideea de a pune în vânzare marţipan sub formă de penis aparţine Radmilei Miatov, cunoscută în Timişoara pentru imaginaţia cu care realizează torturi. Absolventă a Facultăţii de Arte, Radmila execută la comandă orice fel de tort doreşte clientul. „De mărţişor am zis să fac ceva special. La început m-am gândit, oare ce o să zică oamenii, pentru că e multă lume închistată. Dar s-a dovedit că au avut succes. Toate au fost cumpărate de femei”, a declarat Radmila Miatov.



Vezi galerie foto cu prăjiturile realizate de Radmila Miatov

Deşi una dintre vânzătoare a avut ezitări când a fost pusă în faţa produsului inedit, până la urmă a trecut peste inhibiţii, mai ales că avea de oferit două variante de mărţişoare dulci. Ele întrebau clienţii: „cum poftiţi, culcat sau sculat?”.

„Imaginaţie am destulă”

Având în vedere succesul pe care l-a avut marţipanul sub formă de penis, timişoreanca Radmila Miatov a decis să reînnoiască stocul. „Imaginaţie am destulă. Înainte am mai făcut torturi din formă de sâni, dar am avut şi un «dos»”, a mai spus artistul cofetar.



De-a lungul celor şase ani, Radmila a realizat sute de torturi în forme care mai de care mai haioase. „Pot să fac orice. Clientul să vină doar cu poza, poate să îmi sugereze o idee sau vin chiar eu cu idei. Cea mai mare parte a prăjiturii este realizată manual. Comenzile sunt de la personaje de desene animate , până la tot felul de obiecte personalizate”, a mai spus Radmila Miatov.



Clienţi de cinci stele

Pe lângă clienţii obişnuiţi, Radmila Miatov a realizat prăjituri la comandă pentru numeroase personalităţi, sportivi sau muzicieni. „Olăroiu a comandat o gheată de fotbal pentru şeful galeriei de la Poli, al cărui naş a fost. Pentru Gheorghe Zamfir am făcut un nai. Au fost mulţi muzicieni. Cea mai mare lucrare a fost un acordeon de 30 de kilograme, pentru un muzician din Serbia”, a mai declarat bănăţeanca. Aceasta a ocupat locul trei la un important concurs dedicat cofetarilor, la Belgrad.



image
image
image
Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite