Timişoara vândută la bucată pe 20.000.000 de euro. Primarul se opune: „Proiectul este incomplet”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Timişoara a organizat în această după-amiază o dezbatere publică pe marginea unui proiect de hotărâre care prevede vânzarea terenurilor care aparţin primăriei şi pe care se află proprietăţi private. Primarul Gheorghe Ciuhandu se opune vehement.

Proiectul prin care terenurile primăriei aflate sub hale industriale, clădiri sau blocuri să fie vândute proprietarilor de imobile a fost iniţiat de consilierul local Traian Stoia. Proiectul, care este susţinut şi de alţi consilieri locali, a intrat astăzi în dezbatere publică. La consultări a participat şi primarul Gheorghe Ciuhandu, care şi-a exprimat poziţia vizavi de acest proiect. Edilul nu este de acord sub nicio formă cu actualul enunţ al proiectului. „Este incomplet şi prost formulat. O decizie poate fi luată după ce se finalizează PUG-ul. Fiecare caz trebuie analizat în parte. Nu putem vinde din senin toate terenurile oraşului. Pe un asmenea proiect nu se poate lua o hotărâre. Este important ca patrimoniul oraşului să rămână aşa cum este şi orice decizie să se ia după o analiză amănunţită”, a spus primarul Gheorghe Ciuhandu.

„Îi luăm pixul secretarului”


Iniţiatorul proiectului, Traian Stoia susţine că este de acord şi cu unele argumente ale primarului Gheorghe Ciuhandu. Stoia crede că după o discuţie la rece se poate găsi un numitor comun astfel încât proiectul să fie aprobat. „În final o să treacă. O să îmbinăm părerile şi o să treacă. S-a făcut şi o analiză, sunt aproximativ 800 de terenuri în această situaţie. Cu tot cu cele de pe legea 112 s-ar aduna la bugetul local aproximativ 20.000.000 de euro. Proiectul nu face altceva decât să se ia pixul secretarului care dă aprobări pe anumite criterii şi să se dea la Consiliul Local. Asta-i hiba”, a spus Traian Stoia.

Greşeli de tipar în proiect


În încercarea de blocare a proiectului, reprezentanţii executivului primăriei s-au legat şi de greşelile de formă. Mai exact, proiectul nu a fost suficient de clar încât să se înţeleagă despre ce terenuri se vorbeşte. Iniţiatorii au promis că  vor rectifica greşelile de formulare pentru ca proiectul să fie clar.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite