Timişoara blocată de o razie a poliţiştilor: şoferii şi petrecăreţii din cluburi au fost verificaţi la sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii şi-au luat munca în serios, iar şoferii au fost verificaţi la sânge. Şi cluburile din oraş au fost supuse unor verificări, iar clienţi scandalagii au ajuns la secţiile de poliţie.

Nu este pentru prima oară când Poliţia Rutieră şi secţiile din oraş organizează o acţiune de asemenea amploare. Şoferii care au avut drum azi-noapte prin oraş au avut surpriza să se întâlnească cu echipaje de poliţie la fiecare colţ de stradă. Au fost verificate numerele de înmatriculare ale autoturismelor, permisele de conducere, dar şi alcoolemia şoferilor. În total, au fost trase pe dreapta câte sute de autoturisme.

CLICK AICI PENTRU MAI MULTE IMAGINI DE LA ACŢIUNEA POLIŢIEI

Acţiunea de azi-noapte nu s-a limitat doar la conducătorii auto, ci a mai vizat cluburile şi localurile din oraş. Aici, ofiţerii de la secţiile de poliţie i-au verificat în amănunt pe petrecăreţi, în timp ce pompierii au avut misiunea să afle dacă sunt respectate toate normele de siguranţă.

image
image
image

"Acţiunea a avut ca rol creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor. Avem de gând să organizăm astfel de acţiuni cât se poate de des, mai ales că de fiecare dată sunt depistate numeroase nereguli", a spus Marinela Hotico, ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie Timiş.

image

Rezultatele nu au întârziat, iar la sfârşitul acţiunii, poliţiştii au plecat cu mai multe permise de conducere. În plus, oamenii legii au întocmit şi acte premergătoare pentru deschiderea de dosare penale. De asemenea, mulţi dintre şoferii traşi pe dreapta au fost amendaţi, în timp ce conducătorii auto care au comis abateri mai uşoare s-au ales cu avertismente scrise.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite