Profesorii de la Facultatea de Muzică, surprinşi că femeia de serviciu care face curat după ei are master în robotică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorica Paşcalău a beneficiat de susţinerea colegilor şi chiar a şefilor, în perioada studenţiei. Şeful ei spune că femeia de serviciu nu şi-a neglijat cu nimic treaba, în timpul în care era studentă. Profesorii de la Facultatea de Muzică sunt însă surprinşi de realizările femeii.

„Dacă pleca două ore la un curs sau la un examen, recupera după program. Uneori, se întâmpla să vină şi sâmbăta la lucru, pentru ca să recupereze orele pierdute la cursuri", spune Steliana Prelipcianu, superiorul acesteia. Colegii de serviciu ai femeii spun că sunt foarte mândri de diplomele Vioricăi. „Eu am aflat că este studentă, încă de când a fost transferată la noi.

EXCLUSIV Femeia de serviciu cu studii superioare, diplomă de inginer mecanic şi master în robotică

Atunci, era la licenţă. Nu îmi venea să cred, dar s-a descurcat. Niciodată nu mi-am imaginat cum. De venit la lucru, venea şi peste program", spune Mărie, colega Vioricăi de la Facultatea de Muzică.

image

Click pe poze pentru a vedea DIPLOMELE femeii!

Şeful îngrijitoarei cu master spune că situaţia femeii este cu totul specială. „Sunt mulţi care termină facultatea şi nu lucrează în domeniu, însă Viorica este un caz special. Facutatea de mecanică este una dintre cele mai grele şi ea a absolvit-o cu brio. Ne mândrim cu ea şi am încercat să o ajutăm de multe ori să îşi găsească de lucru. Din păcate, în ziua de azi, nu o mai angajează nimeni la vârsta ei", spune Prelipcianu.

image

Click pe poze pentru a vedea galerie cu FEMEIA DE SERVICIU cu masterat!

În schimb, profesorii au fost surprinşi de realizările academice ale femeii de serviciu care curăţa zilnic, după ei. „Mie nu mi-a venit să cred că chiar avem o femeie de serviciu cu facultatea de mecanică şi master. Am văzut articolul din Adevărul şi m-am dus să înterb la poartă. Nici nu ştiu ce să spun, o cunosc pe doamna Viorica şi este de treabă, dar nu mi-am imaginat că are şi master în robotică", a declarat Silviana Cârdu, profesor de pian la Facultatea de Muzică.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite