Noaptea nunţii la urgenţe: doi miri au ajuns intoxicaţi la spital, după ce s-au cununat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirii au stat două ore la Urgenţe
Mirii au stat două ore la Urgenţe

Nouă nuntaşi au ajuns de urgenţă la spital, după ce au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon, în biserica din localitatea Giarmăta.

De la biserică, nuntaşii au plecat la pensiunea unde trebuia să aibă loc petrecerea, dar nu au apucat să se bucure prea mult, pentru că au fost nevoiţi să cheme salvarea, starea lor agravându-se foarte repede. „La o pensiune din localitatea Giarmata Mare a fost solicitată intervenţia Ambulanţei şi a pompierilor, după ce şapte persoane au leşinat. Din primele cercetări, se pare că este vorba de o scurgere de gaze de la centrala termică. Mai multe echipaje ale pompierilor, Poliţiei şi Serviciului de Ambulanţă sunt la faţa locului", a declarat Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

Din primele declaraţii ale celor care au luat parte la eveniment, biserica din localitatea Giarmata funcţionează pe gaz, iar în cursul zilei de sâmbătă curentul s-a luat de mai multe ori. Scurgerile de gaz s-au dovedit a fi extrem de periculoase şi au pus capăt brusc petrecerii la care erau invitate 40 de persoane.

„Au venit intoxicaţi cu gaz, dar mai mult speriaţi decât intoxicaţi", a declarat Lucia Trif, medicul de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Municipal din Timişoara care i-a preluat pe cei doi miri. „Le-am dat oxigen, iar acum starea lor este bună, astfel că se pot întoarce la nuntă peste câteva minute", a adăugat medicul.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite