Timişoara modernizează penitenciarele din Libia: s-au dat deja comenzile pentru 10.000 de uniforme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceministrul justiţiei libiene, care este şi şeful poliţiei judiciare şi director general al penitenciarelor din Libia, a venit la Timişoara în cadrul unui proiect grandios

Colonelul Ibrahim Salah, unul din cei mai importanţi oameni din Ministerul Justiţiei din Libia, a venit la Timişoara, să viziteze Penitenciarul de pe strada Popa Şapca, în cadrul unui proiect finanţat de către Uniunea Europeană. Acesta vizează modernizarea sistemului penitenciar libian. Proiectul în valoare de peste 200.000 de euro a fost câştigat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, alături de Institutul Intercultural Timişoara.

„Proiectul finanţat de Comisia Europeană a fost realizat când eram eu la conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Era normal ca Penitenciarul din Timişoara să fie implicată. Şeful penitenciarelor din Libia a vizitat instituţia noastră. E diferit faţă de ce e la ei. Ţara lor vine după o revoluţie”, a declarat Ioan Băla, comandantul Penitenciarului Timişoara.

S-a dat comanda pentru 10.000 de uniforme


Misiunea românilor nu se reduce doar la consiliere, ci se vor realiza diferite parteneriate prin care se vor dota penitenciarele din Libia. „Ne-am înţeles deja să le livrăm 10.000 de uniforme, care vor fi realizate la Timişoara. Am preluat deja comanda. Îi vom sprijini cu specialişti şi tot ce înseamnă dotarea unui penitenciar, de la sisteme de supraveghere la cele de baze de date şi evidenţe”, a mai spus Băla.



Este pentru prima dată când Comisia Europeană oferă o astfel de misiune unui stat din Europa de Est.

Mă bucur că mă aflu în România, o ţară prietenă cu Libia, cu un popor cu suflet bun. Am simţit la Timişoara, locul unde a izbucnit Revoluţia, un aer de democraţie, de libertate. În ce priveşte închisoarea, este cu adevărat unul modern, aflat la standarde europene. Vom încerca să luăm experienţa românilor. Sunt bani în Liban, există resurse bune, vrem să se cheltuiască cât mai mult şi în România”, a declarat Ibrahim Salah, şeful penitenciarelor din Libia.

Delegaţia libiană a fost primită şi de primarul Nicolae Robu, care a primit o propunere inedită: o cerere de înfrăţire între Bengazi, oraşul unde a izbucnit Revoluţia Libiană, şi Timişoara, locul unde s-a aprins flacăra Revoluţiei anticomuniste din România.

Şeful penitenciarelor din Libia la Timişoara
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite