UPDATE Descinderi în forță, la Timișoara. Află totul despre operațiunea „Telefonul chinezesc”!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mascații au descins într-o serie de locații timișene. Chiar în acest moment, mascații bat la ușa unor suspecți și fac verificări. Suspecții asamblau componente de telefoane mobile și le vindeau pe post de telefoane mobile de lux.

UPDATE, ora 07:00 Descinderile au loc, atât în județul Timiș, cât și în alte județe din țară. Operațiuna se numește „telefonul chinezesc”. Persoanele sunt acuzate că au adus mai mult ecomponente de telefoane mobile din altă țară, le-au vândut între ei și le-au ambalat sub forma unor telefoane mobile de lux.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, în cursul anului 2011, o parte dintre învinuiţi au efectuat, fără autorizaţie, importuri din China de componente de telefoane mobile contrafãcute, care purtau fãrã drept, semne identice cu cele ale unei cunoscute mărci internaţionale de telefoane mobile, pe care ulterior le asamblau şi le comercializau prin intermediul celorlalţi învinuiţi către diferite persoane fizice şi juridice.


La acţiunea denumită „Telefonul Chinezesc", participă 164 de poliţişti, din care 78 din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de 86 poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Arad, Timiş, Cluj, Galaţi, Ilfov şi Bucureşti şi sunt folosite 36 de autospeciale de intervenţie.
Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi cu sprijinul D.G.I.P.I. - Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Alba.

image
Descindere tigani


„Pe baza mandatelor de aducere cei 20 învinuiţi de săvârşirea infracţiunilor de contrafacere, punere în circulaţie de produse purtând o marcã identicã sau similarã cu o marcã înregistratã şi înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, vor fi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale”, se arată pe site-ul oficial al Poliției Alba.

Perchezițiile se efectuează în 34 de locații din toată țara, la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale situate pe raza mai multor localităţi din judeţele Timiş (10 percheziţii), Cluj (9 percheziţii), Arad (6 percheziţii), Galaţi (4 percheziţii), Alba (3 percheziţii), Ilfov (1 percheziţie)şi Bucureşti(1 percheziţie),aparţinând unui număr de 20 de învinuiţi de contrabandă cu telefoane mobile contrafăcute, provenite din China.

UPDATE, ora 06:30 Perchezițiile sunt coordonate de polițiștii din Alba, de la departamentul fraudă. Este vorba despre cetățeni romi.

Descinderi în forță, în această dimineață, în Timișoara. Mascațiii verifică numai puțin de 15 locații timișene, chiar în acest moment, pentru infracțiuni economice. Vom reveni cu amănunte!

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite