Timişoara şi alsacienii de la Mulhouse, fraţi de 20 de ani
0Înfrăţirea dintre cele două oraşe a fost oficializată prin semnarea unei Carte de Prietenie şi a unui Acord de Înfrăţire în august 1991. Este aşteptat la Timişoara şi primarul din Mulhouse, Jean Rottner.
O delegaţie din oraşul francez Mulhouse va fi prezentă de mâine la Timişoara, pentru a lua parte la evenimentele organizate cu ocazia celor 20 de ani de înfrâţire între cele două localităţi. Relaţiile dintre oraşe, iniţiate încă din decembrie 1989 – când francezii au trimis ajutoare în Timişoara, au fost oficilizate în ianuarie 1991, prin semnarea unei Carte de Prietenie şi a unui Acord de Înfrăţire în august 1991.
La Timişoara va fi prezent primarul oraşului Mulhouse, Jean Rottner, alături de viceprimari: Christine Eckert, Lara Million şi Christelle Ritz, dar şi de alţi funcţionari din primărie.
Din programul francezilor de luni fac parte: vizitarea Serviciului pentru Protecţie Socială a Persoanelor Vârsnice, vizitarea Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei, aniversarea cuplurilor cu peste 50 de ani de căsătorie. Urmează întâlnire cu responsabilii cu consiliile de cartier şi reprezentanţii consiliilor de cartier din Timişoara, care au fost recent într-o vizită la Mulhouse. Odată cu lăsarea serii, alsacienii vor vizita Târgul de Crăciun din Piaţa Victorie.
Primarul Jean Rottner se va întâlni, marţi, cu edilul şef al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, când cei doi vor evalua cooperarea dintre oraşe şi vor stabili orientările viitoare. Rottner şi Ciuhandu vor vizita apoi proiectul „Doar ... norii” al artistei Anne Immelé din Mulhouse (din Piaţa Victoriei), urmat de un eveniment aniversar la Bastionul Theresia.