UPDATE - Timişoara: Trei persoane se zbat între viaţă şi moarte după un accident teribil cu un Audi Q7

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul a avut loc la 8 dimineaţa, la ieşirea din Timişoara spre Arad. Cinci persoane au ajuns la spital - dintre care trei sunt în stare gravă - după ce Matizul în care se aflau a fost lovit din spate de un Audi Q7, condus de un şofer croat.

Impactul a avut loc chiar în zona centurii Timişoarei, la mai puţin de 200 de metri de zona în care restricţia de viteză este de 40 de kilometri pe oră. În Matiz se aflau cinci femei care se îndreptau spre locul de muncă, însă au ajuns în spital în stare gravă. Mai precis, şoferul croat al unui Audi Q7 a intrat în plin în Matiz, de la locul accidentului cele două maşini mai parcurgând încă 100 de metri. În urma impactului, din Matiz nu a mai rămas decât un maldăr de fier contorsionat, cele cinci femei devenind captive până la intervenţia pompierilor.

Şoferul croat recunoaşte că avea viteză, dar se apără spunând că şi Matizul avea viteză şi schimba permanent benzile de mers. "La un moment dat erau pe prima bandă, pe urmă au trecut pe banda de lângă axul drumului, iar au schimbat banda şi atunci m-am băgat. Doar că iar au schimbat banda. Nu îmi vine să cred că mi s-a întâmplat una ca asta", a spus Dalida Ulovec, de 41 de ani, şoferul Audi-ului.

Circulaţia pe drumul naţional care leagă Timişoara de Arad a fost blocată pe ambele sensuri, coada întinzându-se pe mai mulţi kilometri.
Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a stabili condiţiile în care a avut loc accidentul.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite