Ultimele oferte chilipir la agenţiile de turism din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai mulţi timişoreni au ales muntele pentru Crăciun
Cei mai mulţi timişoreni au ales muntele pentru Crăciun

Astăzi este ultima zi în care timişorenii îşi pot cumpăra pachete pentru Crăciun, de la agenţiile de turism. Acestea vin în întâmpinarea lor  cu oferte last minute, care mai de care mai tentante.

Timişorenii mai au încă timp să-şi facă bagajele şi să-şi rezerve locuri pentru a petrece Crăciunul pe pârtiile de schi sau în altă parte. „Mai sunt câteva oferte pentru cei care vor să plece de Crăciun", a spus Maria Lădău, director de marketing agenţie de turism. Pentru un hotel de trei stele, locuitorii oraşului de pe Bega scot din buzunar 199 de euro, plus 295 de lei şi sunt incluse transportul cu autocarul, două nopţi cazare cu mic dejun  în Budapesta, dar şi trei nopţi cazare şi mic dejun în Viena. Turiştii vor fi însoţiţi şi de un ghid.

Timişorenii  mai au ca alternativă să meargă individual la un hotel de trei sau patru stele din Budapesta. Aici vor plăti pentru o mini-vacanţă de Crăciun între 150 şi 300 de euro. Vor fi, de asemenea, incluse micul dejun şi cina.

„Cei care doresc să meargă în Tunisia vor trebui să plătească 400 de euro şi vor pleca cu avionul. Acolo o să stea şapte nopţi şi este inclusă demipensiunea. Cina tradiţională costă separat 75 de euro", a spus Andreea Dorobanţu, agent turism în Timişoara.

Oferte puţine pentru Crăciunul în România

„Din păcate, în ţară ofertele sunt mai puţine în comparaţie cu cele din străinătate", a spus Maria Lădău.

Cei care se gândesc să meargă să-şi petreacă Crăciunul în ţară au câteva alternative. Pentru trei nopţi la un hotel de trei stele în Buşteni, preţul este de 566 de lei de persoană şi aici intră cazarea, cina tradiţională de Crăciun şi bonuri valorice de 90 de lei. La un hotel de patru stele din Predeal pentru patru nopţi, timişorenii vor plăti 640 de lei şi vor avea incluse micul dejun şi cina festivă de Crăciun.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite