Ultima zi de vot în Campania ”Profesorii cu care Timișul se mândrește”!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alege profesorul care a contribuit la educaţia copilului tău
Alege profesorul care a contribuit la educaţia copilului tău

Miercuri, 25 ianuarie, vom spune „STOP VOT!“. Timișenii mai au, astfel, doar o singură zi în care îşi pot vota profesorul preferat din lista de nominaliări postată pe site-ul nostru.

În funcţie de voturile publicului, ţinând cont şi de părerea juriului de specialitate, vom desemna cei cinci profesori cu care Timișul se mândreşte. Vei afla, apoi, poveştile de viaţă ale celor cinci finalişti doar din paginile ziarului Adevărul sau de pe site-ul timisoara.adevarul.ro.

După 25 ianuarie, când etapa de votare se încheie, voturile voastre vor determina un top al celor cinci profesori cu care oraşul se mândreşte. Poveştile lor vor fi prezentate în ziarul „Adevărul". Citeriile după care timişorenii au ales profesorii nominalizaţi au fost reputaţia şi integritatea, CV-ul, dar şi activităţile de inovaţie şi cercetare. Au ţinut cont de cât de cunoscut este profesorul pe plan local, pentru faptele sale bune şi pentru dăruirea sa în relaţia cu elevii. În selecţia juriului de specialitate, al redacţiei şi al cititorilor „Adevărul" au primat „făuritori de olimpici" şi dascălii care le-au dat tinerilor motive să nu se lase de şcoală.

Portretul dascălului de nota 10

Studiile aprofundate, activităţile extraşcolare, cursurile de specializare, cărţile publicate şi premiile obţinute pentru efortul depus au constituit bile albe pentru dascălii aleşi. În plus, printre cei nominalizaţi sunt profesori care au depăşit bariera metodelor învechite de predare, inspirând copiii şi oferindu-le posibilitatea să-şi dezvolte nu doar memoria, ci şi imaginaţia. Adică, a încurajat mai degrabă înţelegerea materiei, decât "tocitul" acesteia.

Printre cele mai multe comentarii de apreciere pe timisoara.adevarul.ro le-a strâns Sorin Ionescu, profesor de istorie la Colegiul Naţional Bănăţean. „Merită tot respectul elevilor săi, deoarece este printre puţinii profesori din România care te învaţă cum să gândeşti singur. Istoria nu a fost niciodată atât de vie şi de interesantă", a scris Ruxandra Jianu.

„Un profesor şi mai ales un pedagog extraordinar care se împrieteneşte repede cu elevii. Îşi predă materia eficient şi reuşeşte să capteze atenţia tuturor elevilor, chiar şi a celor pe care, în mod normal, nu i-ar interesa material", a comentat Andrei.

O altă favorită în rândul nominalizaţilor este Camelia Moţ, profesor de chimie la Colegiul Tehnic „Azur". „Un om de milioane, o profesoară de nota 10. Profesorul anului în cadrul galei Business Hall of Fame 2010. A coordonat proiecte de consiliere şi orientare şcolară la nivel de ţară şi a obţinut locul I pe ţară la concursul de antreprenoriat social Company of the Year 2010 - Job Shadow Day, liceenii ştiu", a precizat Denisa despre aceasta.

Lista profesorilor cu care Vestul se poate mândri a fost decisă împreună cu voi, cititorii ziarului „Adevărul" şi ai timisoara.adevarul.ro, şi cu un juriu de specialitate. De astăzi, începe etapa care va desemna profesorii de nota 10, cu care Vestul se mândreşte. Start vot!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite