Timişoara: Reclamă pe pomul de Crăciun din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Reclamă pe pomul de Crăciun din Timişoara
Timişoara: Reclamă pe pomul de Crăciun din Timişoara

Primăria oraşului a iniţiat un concurs de creaţie, la care să ia parte societăţile cu bani din Timişoara, care vor să-şi monteze reclama în vârf.

Ideea concursului este să stabilească cine va împodobi în această iarnă bradul din centru. Firmele mari, care s-au înghesuit şi în alţi ani să pună ornamentele în pom, vor depune proiectele şi anul acesta. Beneficiul firmelor este că îşi vor monta reclama chiar pe bradul, admirat de mii de curioşi. „Am vrut să facem un concurs şi să eliminăm subiectivismul”, a spus Adrian Orza, viceprimarul Timişoarei.

Concurs de creaţie

Ca să arate că merită să îşi afişeze logoul în cel mai aglomerat punct al Timişoarei pe perioada sărbătorilor de iarnă, firmele se vor apuca de desenat. Reprezentanţii lor vor face un proiect pe calculator, în care vizualul să aibă impact. Practic, cel mai frumos proiect, va câştiga. „Proiectul de design va fi evaluat de o comisie”, a continuat Adrian Orza.

Chiar dacă toate decoraţiunile vor fi alese în funcţie de logoul şi culoarea emblemei firmei câştigătoare, edilii oraşului speră ca pomul de Crăciun să arate bine şi să fie o bucurie pentru ochii trecătorilor. „Se vor apuca de desenat, ca să iasă ceva deosebit”, a mai spus Orza. Sigla va fi expusă lângă ornamentul din vârf sau la baza bradului. Firmele care îşi doresc ca logoul lor să fie deasupra centrului şi se înscriu în proiect trebuie să fie dispuse să suporte costurile montării, dar şi pe cele ale demontării ornamentelor de sezon.

„Costurile sunt suficient de mari, pentru că e vorba de cheltuielile de întreţinere”, a continuat Adrian Orza. Numele câştigătorului va fi aflat pe 23 noiembrie, urmând ca din 30 noiembrie să înceapă împodobirea.


Concurenţi cu tradiţie şi cu bugete mari
Reprezentanţii primăriei se aşteaptă ca firmele care se vor înscrie în concurs cu proiecte de creaţie să fie companiile mari, care au suportat şi în alţi ani costurile pomului de Crăciun. „Printre cei de la care aşteptăm proiecte sunt cei de la Rotary, Fabrica de Bere, Elba Radio West. Ei s-au înghesuit anul trecut”, a spus Orza.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite