Accident cu fugă la Timişoara. Şoferul unui TIR înmatriculat în Ungaria a dispărut după ce a acroşat un biciclist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul unui TIR înmatriculat în Ungaria a dat bir cu fugiţii după ce vehiculul de mare tonaj a fost implicat într-un accident. În urma acestuia, un pensionar din Timişoara a fost transportat la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.

Accidentul s-a produs în urmă cu puţin timp, la intersecţia străzii Ştefan Octavian Iosif cu bulevardul Eroilor din Timişoara. "La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj de poliţie care au stabilit că Laszlo V., de 55 de ani, cetăţean maghiar, în timp ce conducea un autotren cu remorcă a acroşat un biciclist, după care a plecat de la faţa locului", a anunţat Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.

Poliţiştii au intrat imediat în acţiune şi au organizat filtre atât la ieşirile din oraş cât şi pe drumurile din judeţ. Vehiculul de mare tonaj a fost oprit pe raza localităţii Orţişoara.

Biciclistul, în vârstă de 73 de ani, a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital. Nu pare a fi grav rănit, însă medicii au decis că necesită investigaţii suplimentare.

Şoferul maghiar le-a spus poliţiştilor că venea de la Foeni şi se îndrepta spre Ungaria. Nu a observat că l-a acroşat pe biciclist, astfel încât şi-a continuat călătoria. Bărbatului i se va face dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite