Sculptorul timişorean Constantin Grangure foloseşte o tehnică unică în lume
0Artistul timişorean a avut 66 de expoziţii personale până acum, fiind considerat unul dintre puţinii sculptori bănăţeni autodidacţi. Povestea artistului bănăţean Constantin Grangure e diferită de cea a altor reprezentanţi ai artelor.
Profil:
Născut: 11.02.1945, Lugoj
Studii: Institutul Politehnica Timişoara - Facultatea de Inginerie Chimică
Experienţă: 66 de vernisaje de-a lungul carierei
Familie: Însurat, trei copii
Povestea artistului bănăţean Constantin Grangure e diferită de cea a altor reprezentanţi ai artelor. De mic ştia că vrea să îşi clădească o carieră în lumea artelor, lucru insuflat de tatăl lui care era tâmplar. Nu a reuşit să descopere dalta şi formele decât după finalul facultăţii, asta pentru că tatăl lui îşi dorea ca băiatul lui să muncească intelectual, nu fizic.
Vroia un trai mai bun pentru el
„Tatăl meu ştia cât de greu îi este lui şi normal că îşi dorea un trai mai bun pentru copiii lui. Am fost trei fraţi şi toţi am ajuns să fim acceptaţi la facultate. Eu am ales ingineria, în timp ce ei au ales vocaţia sănătăţii. Pentru că trebuia să am grijă şi de ei, în timpul liber dintre ore şi seminarii mă concentram pe artă. Era modalitatea prin care puteam câştiga şi eu un leu cinstit”, a spus Constantin Grangure.
Înainte de facultate, sculptorul a mai avut şi alte întâlniri cu frumosul, dar ocaziile au fost ciudate. Un exemplu l-ar reprezenta taberele sportive, unde în pauze obişnuia să citească şi să sculpteze cu dalte cumpărate din banii economisiţi de-a lungul copilăriei.
„Am fost autodidact. Nu pot spune că nu m-au influenţat anumiţi oameni de cultură, dar mai multe am învăţat pe cont propriu. Pe Brâncuşi l-am iubit, dar nu am putut să urmez aceeaşi cale ca şi el. Am ajuns să am 20 de cicatrici pe mână de la toată munca depusă până acum”, adaugă Constantin Grangure.
Are o tehnică unică
În munca de zi cu zi, bănăţeanul foloseşte lemnul tare, acesta oferind o formă mai bună operelor sale. În toate orele pe care le-a petrecut în atelier, Constantin Grangure a ajuns să stăpânească o tehnică unică în lume. Astfel, sculpturile lui sunt mobile. Această premieră i-a adus şi titulatura de membru al Uniunii Artiştilor Români. Până acum, artistul a avut 66 de expoziţii personale, din care doar 25 au fost în ţară. Astfel, sculpturile lui Constantin Grangure se pot găsi în Congo, Egipt, Franţa, Israel, Japonia, Nigeria, Rusia, SUA, Venezuela şi nu numai. „Eu fac artă pentru noutate. Îmi pun în scenă trăirile, emoţiile. Nu neg că asta e modalitatea prin care îmi întreţin familia. Aduc un tribut artei frumoase. Originalitatea nu dispare niciodată”, mai spune sculptorul.
În tentativa de a depăşi limitele, bănăţeanul a practicat şi yoga, lucru care l-a ajutat să facă trecerea mai uşor de la performanţele sportive, fiind în tinereţe campion la atletism.
Întrebări şi răspunsuri
Cum aţi ajuns în postura de autodidact?
În mare parte, de vină e modul în care mi-am împărţit timpul. E mai uşor să descoperi totul pe cont propriu, dar trebuie să fi atent să te motivezi în permanenţă. Asta e şi problema şcolii româneşti de arte. Profesorul le predă elevilor, elevilor îi copiază pe tutori, dar nimeni nu inovează.
Cum e văzută România de artiştii din străinătate?
România nu există în străinătate, iar artiştii autohtoni nici pe atât. Noi, românii, nu facem altceva decât să aducem un tribut artei franceze, în loc să ne gândim cum să găsim un culoar al unicităţii. Eu mă regăsesc în formele libere, dar mulţi dintre colegi nu au încă acest lucru al lor.
Ce-i place
„Îmi plac sinceritatea şi adevărul, astfel că nu suport să fiu minţit. Sunt un fan al muzicii şi literaturii bune. Sunt definit de operă şi jazz. Ba chiar am mulţi prieteni cântăreţi de operă şi soprane, astfel că mă regăsesc în lumea lor”, a spus artistul.
Ce nu-i place
„Nu îmi plac promisiunile deşarte. Se ajunge să se promită un lucru, dar tot mai puţini oameni ajung să se ţină de cuvânt, începând cu cei din administraţie. Dacă tot faci o promisiune, atunci e cazul să o şi materializezi”, e de părere Constantin Grangure.