Stiri din Timisoara

Trei proxenete atrăgeau clienţi într-o parcare de TIR din Timiş

29 ianuarie 2012, 10:53 |  Autor: Narcis Arjoca | 

Cuvinte cheie: Timis, Deta, Proxenete, Politie, Razie,

FOTO: Horia Calaceanu Femeile atrageau clienti in parcarea de tir

FOTO: Horia Calaceanu Femeile atrageau clienti in parcarea de tir

 

Trei femei care se ocupau cu atragerea de persoane în vederera practicării relaţiilor sexuale pentru bani au fost ridicate de poliţiştii oraşului Deta, în timpul unei razii organizate în acest weekend. Femeile sunt cliente vechi ale poliţiştilor dar de această dată au scăpat doar cu o amendă.

În timpul unei razii, organizate de Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor împreuna cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Deta şi comisari ai Garzii Financiare Timiş pentru combaterea evaziunii fisacle, au depistat, într-o parcare, trei femei suspecte de proxenetism. Femeile, cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani sunt cliente vechi ale poliţiştilor iar pentru că nu au fost prinse în flagrant au scăpat doar cu o amendă slăbuţă.

În timpul actiunii au fost depistate si trei femei, in parcarea dintre localitatile Voiteg si Jebel, care atrageau persoane in vederea practicarii de raporturi sexuale contra unor sume de bani. Cele trei persoane au fost conduse la sediul Politiei Deta, unde au fost amendate cu 1500 lei fiecare in conformitate cu prevederile Legii 61/1991, declară Mădălina Mezdrea, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

Poliţiştii vor continua activităţile în zonă pentru menţinerea unui climat e ordine şi siguranţă publică.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Timișoreanul Remi Rădulescu a revenit cu două medalii de aur de la Salonul de Invenții din Geneva

    Remi Rădulescu a fost singurul timișorean care a fost selectat la renumitul târg de invenții d ...

    Ministerul de Externe împiedică înhumarea lui Nyiro Jozsef pe teritoriul României

    Ministerul Afacerilor Externe a trimis o solicitare către Ministerul Transporturilor pentru a ...

    Aproape 1.500 de câini din 22 de țări la expoziția de la Ștrandul Tineretului GALERIE FOTO

    Iubitorii de câini sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la Ștrandul Tineretului, în zona Arena ...

    A slăbit de la 250 de kilograme la 150, iar acum burta îi ajunge până la glezne ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE

    Viorica Samson, o femeie din localitatea sibiană Avrig, trăieşte de câţiva ani o adevărată dra ...

    FOTOGALERIE Cele mai controversate coperte de reviste publicate recent

    Se ştie că sexul şi sângele vând. Jurnaliştii o ştiu mai bine ca oricine şi profită din plin de ...

    Georgică Cornu după scandalul soției: “Am nevoie de două zile să schimb geamurile pentru că am termopane speciale”

    Milionarul Georgică Cornu nu a reușit să înlocuiască toate gamurile sparte de soție, pe motiv c ...

    Gabriel Constantin, patronul Agro Betasim din Simeria, acuzat de un "tun" de șase milioane de euro

    Procurorii au stabilit că Gabriel Constantin, managerul a trei firme din județul Hunedoara car ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole