Stiri din Timisoara

Un şofer din Timiş a murit după ce a intrat cu maşina în pom

29 ianuarie 2012, 11:36 |  Autor: Arjoca Narcis | 

Cuvinte cheie: Timis, Accident, Pom, Decedat pe loc,

Accidentul a avut loc pe DN6

Arhiva

Accidentul a avut loc pe DN6

 

Şoferul unui atoturism marca Opel a decedat în sâmbătă noapte în urma unui accident rutier petrecut pe Drumul Naţional 6. În momentul în care echipajul de salvare a ajuns la faţa locului conducătorul auto era deja decedat, prin urmare aceştia nu au mai putut de cât să constate decesul.

Nefericitul incident s-a petrecut între localităţile Lovrin şi Sănicolau Mare iar din primele cercetări reiese că şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă spre dreapta şi a intrarat în coliziune cu un pom de pe marginea drumului.

În seara de 28. ianuarie în jurul orei 22.30, politistii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizati cu privire la faptul ca pe DN6 a avut loc un accident de circulatie. Agenţii de la faţa locului au constatat că intr-o curba la dreapta, şoferul  a pierdut controlul asupra directiei de deplasare si a parasit partea carosabila in dreapta directiei de mers intrand in coliziune cu un copac ornamental de pe marginea drumului, declară Mădălina Mezdrea, Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

La momentul sosirii echipajului de prim-ajutor la faţa locului şoferul în vârstă de 51 de ani era decedat. Din fericire acesta era singur în maşină şi nu au mai existat şi alţi răniţi. Poliţiştii urmează să afle cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    VIDEO Carnagiu pe șosea. Trei morți și un rănit într-un accident produs în județul Satu Mare

    Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost spulberat de un autotren încărcat cu aragaze, care a in ...

    UPDATE Accident mortal, pe DN 6, în Mehedinţi

    Un cumplit accident rutier s-a produs, marţi noapte, pe DN 6, la Faţa Cremenii, în judeţul Mehe ...

    Două accidente rutiere pe Calea Aradului, luni dimineaţa

    Început de săptămână cu ghinion în traficul timişean. Luni dimineaţa, pe Calea Aradului au avut ...

    Secrete din paturi de vedete

    Unele dintre cele mai faimoase actriţe de la Hollywood au lăsat pudoarea la o parte şi au vorbi ...

    GALERIE FOTO Trei morţi şi doi răniţi grav într-un accident rutier la Zalău

    Trei tineri şi-au pierdut viaţa în această dimineaţă în urma unui groaznic accident  care ...

    Accident cu o victimă pe podul Michelangelo din Timișoara: un șofer a intrat într-un stâlp

    Un grav accident de circulație s-a petrecut în această seară pe podul Michelangelo din Timișoar ...

    Accident pe DN7. Un bărbat a intrat pe contrasens și a lovit trei mașini

    Un accident în lanț s-a produs, aseară, pe Drumul Național 7 în zona localității arădene, Bârza ...

    VIDEO Accident grav la Scoreiu. Un TIR a intrat într-un microbuz

    Un grav accident de circulaţie s-a petrecut în urmă cu câteva minute pe raza localităţii sibien ...

    Accident cumplit pe autostrada Arad-Timișoara. Un motociclist a murit

    Incident deosebit de grav pe autostrada Arad - Timișoara, unde o persoană care conducea o motoc ...

    VIDEO Doi oameni au murit în Sibiu, după ce mașina lor s-a izbit violent de un stâlp GALERIE FOTO

    Polițiștii spun că șoferul mașinii, un bărbat de 52 de ani, conducea cu viteză. Mașina a plonj ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole