Tensiune la "Poli" Timişoara: Iancu îl desfiinţează pe Parks după 0-0 cu Gloria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţatorul alb-voleţilor a luat foc după primul meci al returului, principalul vizat de tirada patronului fiind atacantul Winston Parks.

Marian Iancu este de părere că Neluţu Sabău a pregătit bine meciul, însă indolenţa unor jucători a făcut ca echipa bănăţeană să nu înscrie. "Avem o doză de nesimţire şi mă refer la Winston Parks, el e nesimţitul numărul unu! Această nesimţire care se prelungeşte din perioada de pregătire. A ratat din toate poziţiile, singur cu portarul de două ori. Trebuie să înţeleagă că l-am iertat de prea multe ori până acum. N-am nevoie de belicoşi la echipă, poate să plece dacă nu mai vrea să joace la noi. Spun că e nesimţit pentru că ştie fotbal. Goga nu a intrat în joc şi când a avut mingea a ratat. Sabău a aşezat perfect echipa, ofensiv. Nu am ce să-i reproşez. Dar ăsta-i fotbalul, dacă nu dai gol...", a răbufnit finanţatorul alb-violeţilor la GSP TV.

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a spus că rezultatul a fost echitabil şi îşi face "mea culpa" în privinţa schimbărilor. "Multe echipe bune au pierdut la Gloria. Nu mă aşteptam să pierdem două puncte. Rezultatul e echitabil, noi am avut probleme de concentrare. Nu mă mai gândesc la jucătorii pe care i-am pierdut, Gigel Bucur şi fraţii Karamyan. Am făcut schimbări neinspirate, cu excepţia lui Bourceanu. Mejia şi Ionescu au fost modeşti. Ne trebuie altă atitudine. Gloria are linişte şi suficient calm ca să scape de la retrogradare. Rămânem în lupta pentru titlu şi după acest rezultat", a declarat Sabău la finalul partidei.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite