Scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor a fost modificată special pentru Festivalul de Operă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului a început aseară, în Parcul Rozelor din Timişoara, cu două opere: “Cavaleria rusticană”, de  Pietro Mascagni, şi “Paiaţe”, de Ruggiero Leoncavallo.

Scena proiectată în unghi înclinat a fost îndreptată, pentru a se putea monta decorurile celor şapte  spectacole cuprinse în programul ediţiei 2012 a festivalului.

Zeci de oră de muncă şi nenumărate soluţii ingenioase au fost necesare pentru a adapta scena Teatrului de Vară, cu un metru mai puţin adâncă, dar cu patru metri mai largă decât cea a Operei Naţionale Române din Timişoara, la structurile scenografice.

În absenţa unui sistem de ştăngi şi a altor dotări specifice scenei de operă, toate închiderile se vor realiza prin panouri prinse în cordeline de structura metalică, ne-au dezvăluit, din culisele evenimentului, tehnicienii Operei.

Festivalul de operă şi operetă în aer liber, pe scena Teatrului de vară din Parcul Rozelor Timişoara, se va desfăşura în perioadele: 24-25-26 august 2012 şi 31 august-1-2 septembrie 2012.

Cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului a început aseară cu “Cavaleria rusticană”, de  Pietro Mascagni, şi “Paiaţe”, de Ruggiero Leoncavallo. Ambele producţii ale Operei Naţionale Române din Timişoara poartă semnătura regizoarei Marina Emandi-Tiron şi a regretatului scenograf Grigore Gorduz La pupitrul dirijoral al primei seri festivaliere se va afla David Crescenzi (Italia).

Continuă săptămâna viitoare

Programul evenimentului estival va continua în 25 august, de la aceeaşi oră,  cu opereta “Ţara Surâsului”, de Franz Lehar, dirijată de maestrul Peter Oschanitzky. Trei solişti coreeni participă, alături de artiştii scenei lirice timişorene, la  Gala de  Operă, Operetă şi Balet, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din programul celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului. Spectacolul de duminică, 26 august 2012, de la ora 20,30, va avea la pupitru doi reputaţi dirijori: Peter Oschanitzky şi David Crescenzi.

A doua repriză festivalieră sub clar de lună, în Parcul Rozelor, va cuprinde spectacolele cu opereta  Voievodul Ţiganilor, de Johann Strauss,  în 31 august,  opera Carmen, de Georges Bizet, în 1 septembrie,  apoi Hansel şi Gretel, de Engelbert Humperdinck, şi opereta Liliacul, de Johann Strauss, în 2 septembrie, Spectacolele incep la ora 20.30 (cu excepţia spectacolului de operă pentru copii „Hansel şi Gretel” din data de 02 septembrie 2012, care va începe la ora 12.00).

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite