Tâlhari de mâna a doua suspecţi în cazul celor două jafuri asupra bancomatelor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au aflat că e vorba de o grupare infracţională aflată la începutul "carierei", care îşi testează capacitatea de spargere a bancomatelor pe ţinte uşoare, în aşteptarea potului cel mare.

În decursul unei singure săptămâni, profitând de concediul forţat al poliţiştilor, două bancomate au fost sparte, însă hoţii s-au retras înainte de a forţa caseta cu bani. Cazul nu le dă prea mari bătăi de cap oamenilor legii, aceştia aflând că ambele spargeri au fost realizate de aceleaşi persoane. Culmea, autorii sunt la începutul carierei infracţionale, altfel nu ar fi comis atâtea greşeli în jaf.

“Vorbim despre nişte indivizi care încearcă să se îmbogăţească peste noapte. Chiar dacă sunt nişte amatori, până acum au fost mai norocoşi decât experţii, găsind locaţii uşoare de spart. Cel mai probabil se inspiră din din filme şi din poveşti, astfel că îşi testează capacităţile. Repet, culmea este că au avut noroc”, a spus Mircea Drăgan, comisar-şef al compartimentului de supraveghere şi spargeri bancare din IPJ Timiş.

În plus, comisarul-şef spune că spărgătorii au făcut acelaşi greşeli în cazul ambelor jafuri. “E o artă să tai un bancomat. Au fost inventivi cu vopsirea camerelor de supraveghere în cazul primului jaf, când au dat cu spray pe sistemul video, însă au greşit foarte mult în alte aspecte”, adaugă Mircea Drăgan. Poliţiştii declară că e o chestiune de timp până când spărgătorii vor fi prinşi, în prezent lucrându-se la portretul psihologic al acestora.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite