TIR plin cu bere, răsturnat în centrul Izvinului din cauza unei depăşiri periculoase
0Un accident de circulaţie spectaculos a avut loc în această dimineaţă pe DN 6, care leagă Timişoara de Lugoj. Un TIR plin cu bere s-a răsturnat în centrul localităţii Izvin. Din fericire nu au fost victime.
Şoferul camionului care venea de la Sfântu-Gheorghe susţine că accidentul a fost provocat de o maşină care a intrat în depăşire. „A depăşit şi nu a mai avut timp să revină pe banda lui. Am fost nevoit să frânez şi TIR-ul a intrat în balans”, a spus şoferul. După ce a frânat, camionul a lovit un stâlp de pe marginea drumului, iar apoi s-a răsturnat şi s-a proptit într-o casă. Spre disperarea unora, prelata camionului a rezistat, iar berea nu s-a împrăştiat pe şosea. Poliţiştii continuă cercetările.