Timişoara: Tânără lovită de TIR pe o trecere de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Tânără lovită de TIR pe o trecere de pietoni
Timişoara: Tânără lovită de TIR pe o trecere de pietoni

O studentă, de 20 de ani, a fost lovită în plin de un TIR pe o trecere de pietoni de pe Calea Aradului din Timişoara.

Amelia Berzava, de 20 de ani, a coborât din autobuzul care a staţionat chiar în faţa trecerii de pietoni pe unde fata a vrut să traverseze. TIR-ul care venea din Bulgaria s-a încadrat pe banda a doua de circulaţie şi nu a acordat prioritate fetei care era deja la mijlocul zebrei. Impactul a fost inevitabil şi şoferul a frânat prea târziu. „A fost o fată de la facultate care a coborât din autobuz şi TIR-ul a luat-o din plin. Parcă nici nu a frânat”, a povestit Maria Cosarcovici, martoră la accident.

Şoferul şocat

Şoferul TIR-ului, Nikolay Nicolov, de 33 de ani, a fost şocat şi a încercat să explice prin gesturi că nu a văzut-o pe fată când a traversat, din cauza autobuzului parcat. Bărbatul este şofer de şase ani şi venea din Bulgaria. „Nu a avut viteză foarte mare, dar nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni. Se vede că a frânat puţin, dar a lovit-o în plin”, a declarat Marius Poenar, inspector în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş. Fata a suferit o lovitură puternică la cap şi a fost transportată de urgenţă la spital.


 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite