Sute de timişoreni pedepsiţi de poliţişti cu sancţiuni pentru că nu au ştiut că a venit iarna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că nu au curăţat trotuarele din faţa caselor, sute de timişoreni au fost sancţionaţi de Poliţia Locală, mai ales că în ultimele zile tot mai multe persoane s-au prezentat la spitale cu răni pentru că au picat în plină stradă.

Deşi de la începutul sezonului de iarnă poliţiştii locali au aplicat sute de somaţii persoanelor fizice şi juridice pentru respectarea legislaţiei în viguare, mai precis curăţarea străzilor de zăpadă, încă mai există suficiente situaţii unde nu se respectă aceste obligaţii prevazute în hotărârile de Consiliu Local.

În urma avertismentelor, oamenii legii au ieşit în stradă să vadă dacă situaţia a fost remediată prin curăţarea trotuarelor de zăpadă şi gheaţă, respectiv dacă s-au folosit materiale antiderapante. Din păcate, în multe locuri nu s-a ţinut cont de avertismente, astfel că poliţiştii locali au fost nevoiţi să aplice 106 contravenţii, atât agenţilor economici, cât şi persoanelor fizice, sancţiunile fiind cuprinse între 500 şi 2500 de lei.

"Aceste acţiuni vor continua şi în zilele următoarele, pentru înlăturarea pericolului accidentării", spune Nicoleta Popa, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite