Stiri din Timisoara

Studenţii măcelari de la Medicină l-au "executat" şi pe portarul căminului

9 februarie 2010, 07:27 |  Autor: Cristian Poelincă | 

Cuvinte cheie: banat, timisoara, crima de la medicina, sergiu florea, carmen bejan,

Timişoara: Portarul de la Medicină, şomer îngropat în datorii

Timişoara: Portarul de la Medicină, şomer îngropat în datorii

 

Iulian Dogaru, fostul portar al căminului 1-2 al Universitatăţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, e îngropat în datorii pentru că a fost scos ţap ispăşitor pentru crima de la Medicină.

Iulian Dogaru a fost dat afară în august 2009, la câteva săptămâni după ce Trifu Schroth, de 65 de ani, a fost ucis de doi studenţi, în căminul de la Medicină. Dogaru, care i-a anunţat pe poliţişti că holul căminului e plin de sânge şi i-a ajutat la prinderea criminalilor, bate şi acum la uşile ştabilor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara şi plânge după locul său de muncă.

„Au spus că mă reangajează după 1 ianuarie 2010. M-am dus  la şefii de la Medicină de câteva ori în acest an şi nu mă primesc în audienţă. M-au păcălit să îmi dau demisia în august, pentru că au venit ziariştii şi au întrebat de crimă. Acum sunt pe drumuri", s-a plâns Iulian Dogaru magistratului Mircea Creţu, care judecă dosarul crimei de la Medicină.

„Nu pot să cred că v-au dat afară pentru că vin televiziunile. Nu mai sunteţi angajat? Este absurd. V-au lăsat fără loc de muncă?", i-a plâns de milă judecătorul în timpul procesului. Iulian Dogaru are rate la casă şi îşi caută disperat un loc de muncă în plină criză. „M-au lăsat pe drumuri. Crima este cel mai grav lucru care mi s-a întâmplat. Am rămas fără loc de muncă pentru că am fost un om bun şi am anunţat poliţia", a mai spus Iulian Dogaru, care speră să fie reangajat ca portar la căminul crimei. „Domnul Dogaru a plecat prin demisie de la noi. Nu i-am făcut promisiuni. Nu ştiu dacă a fost pe la noi", a declarat Filip Fiat, administrarorul căminului.

Iulian Dogaru a fost dat afară imediat după ce Sergiu Florea şi Carmen Bejan l-au tranşat pe Trifu Schroth, tinerii fiind judecaţi acum pentru omor şi profanare de morminte.

Pe Aceeaşi Temă


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    ANCHETĂ:
    Pedofilul de pe messenger a fost trimis în faţa instanţei Judecătoriei Petroşani
    Silviu Mihai, un tânăr de 28 de ani, arestat sub acuzaţia că a abuzat sexual mai mulţi minori din Valea Jiului, pe care îi racola pe internet, prin intremediul paginii web yahoo messenger, a fost înfăţişat astăzi la primul termen al procesului, desfăşurat la Judecătoria Petroşani... Citeste tot articolul!

     

    Drumul scurt de la pocăinţă la prostituţie al studentei măcelare de la Medicină

    Carmen Bejan, de 20 de ani, a povestit cât de influenţabilă era şi cât de uşor s-a lăsat intimi ...

    Întrebările de la detectorul de minciuni la care a căzut ucigaşul de la Medicină

    Studentul ucigaş de la Medicină a spus că nu l-a ucis pe Trifu Schroth, de 65 de ani, judecător ...

    Mister nou în crima de la Medicină: cămătarul care a violat-o pe studenta ucigaşă

    Sergiu Florea, studentul ucigaş de la Medicină, a spus judecătorului că iubita sa, Carmen Bejan ...

    Verdictul psihologilor: studentul ucigaş de la Medicină e mai inteligent decât iubita sa

    Sergiu Florea, de 20 de ani, tânărul judecat pentru uciderea cu bestialitatea a unui judecător ...

    EXCLUSIV Cum agăţa studentul măcelar de la Medicină: „Am făcut sex doar cu două femei. Carmen a fost a treia"

    Sergiu Florea, de 20 de ani, judecat pentru omor şi profanare de mormite, a povestit psihologil ...

    Studenta criminală face fitness în detenţie pentru a se întreţine

    Carmen Bejan, studenta de la Medicină acuzată de uciderea timişoreanului Trifu Schrotu, îşi pet ...

    EXCLUSIV: Criminala de la Medicină: "M-am prostituat pentru a plăti şpaga la examene"

    Carmen Bejan, studenta acuzată în dosarul "Crima de la medicină", este audiată în acest moment ...

    Studentul măcelar de la Medicină: „Dumnezeu m-a scăpat de moarte ca să spun adevărul despre crimă”

    Sergiu Florea a făcut o confesiune-şoc în faţa psihologilor Serviciului de Probaţiune din Timiş ...

    Spovedania măcelarului de la Medicină: „Amândoi l-am tranşat pe Trifu, dar eu am tăiat mai mult”

    Sergiu Florea, de 20 de ani, studentul care a ucis un judecător din staborul ţigănesc, a declar ...

    Dosarul-roman al studenţilor criminali

    Carmen Bejan şi Sergiu Florea, uniţi prin iubire şi crimă, au uitat de sentimente în faţa procu ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole