Timişoara: Studenţii se revoltă împotriva taxelor de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii care învaţă la Universitatea de Vest din Timişoara vor fi nevoiţi să plătească mai mult dacă nu iau examenele.

CITEŞTE ŞI: Timişoara: Profesorii primesc note de la părinţii elevilor şi riscă să fie daţi afară dacă notele sunt mici

Restanţele studenţilor timişoreni vor însemna nu doar stres ci şi bani mai mulţi scoşi din buzunarele părinţilor. Până anul acesta, toţi cei care nu treceau un examen din prima aveau la dispoziţie trei prezentări neplătite, şi abia a patra oară erau nevoiţi să plătească 50 lei. Din acest an universitar, însă, suma se va înmulţi cu numărul de credite al materiei respective. Tinerii mai puţin sârguincioşi pot ajunge să plătească chiar şi 300 lei pentru un examen cu 6 credite.

Petiţie împotriva taxelor
Studenţii sunt nemulţumiţi şi strâng semnături pentru a modifica această măsură. „Astăzi am început să strângem semnături, avem peste 200. Despre hotărâre am aflat abia ieri şi nu suntem de acord“, a explicat Nada Coici, purtător de cuvânt al organizaţiei studenţeşti OSUT.
În schimb, reprezentanţii Universităţii consideră măsura drept una normală şi necesară, adăugând că nu are nicio legătură cu criza financiară. „Acestea nu mai sunt taxe, ci este vorba de recontractarea disciplinei. Măsura a fost iniţiată încă de anul trecut şi a intrat şi în contractul de studii de 2009-2010. Toate universităţile practică acest sistem. Este util pentru un bun management şi ne raportăm şi la alocaţia bugetară primită de la Minister“, a declarat Dan Moga, prorector responsabil cu imaginea Universităţii de Vest.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite