Timişoara: Patronii de baruri din Complexul Studenţesc se apără de criză cu mâna de lucru ieftină a studenţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Patronii de baruri din Complexul Studenţesc se apără de criză cu mâna de lucru ieftină a studenţilor
Timişoara: Patronii de baruri din Complexul Studenţesc se apără de criză cu mâna de lucru ieftină a studenţilor

Odată cu începutul noului an universitar şi cu sosirea tinerilor în Complex, patronii localurilor au scos la bătaie numeroase locuri de muncă.

S-a dat startul la angajări în Complexul Studenţesc din Timişoara. Majoritatea barurilor, fast-food-urilor, centrelor de copiat caută studenţi care vor să câştige un ban şi să-şi facă experienţă de muncă.
O să facem angajări pentru că este clar nevoie. Spre exemplu, acum avem un singur om pe sală şi începem să  întârziem cu comenzile pentru că vine din ce în ce mai multă lume”, a spus Veronica M, angajată a unui local din complexul studenţesc.

Experienţa nu contează
Joburile scoase la bătaie nu necesită foarte mult efort şi nici măcar experienţă de muncă anterioară. În unele localuri este suficient ca studenţii care vor să se angajeze să respecte orarul de lucru şi să fie muncitori. „Este foarte important să vină la lucru la program”, a spus Violeta Vasile, angajată a unui fast-food.
Locurile unde este necesar un minim de experienţă sunt barurile şi unele centre de copiat. „Le trebuie experienţă cât de cât, chiar şi puţină, nu e obligatoriu să fi lucrat foarte mult timp înainte. Şi la fel de important este să vrea să stea mai mult, nu doar pentru sezon”, a spus Cătălin Ursariu, barman. Programul de lucru este adaptat programului studenţilor şi plata se face în funcţie de randament, în majoritatea localurilor.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite