Timişoara: Mircea Popa, fotbalist de succes la Ştiinţa anilor ’60

Jucător de perspectivă la Ştiinţa Timişoara la începutul anilor ’60, Mircea Popa a preferat să renunţe la fotbal după ce a terminat studiile

Profil
Născut - 9 februarie 1941 (Făgăraş)
Educaţie - Facultatea de Mecanică Timişoara
Experienţă - 38 de ani inginer şi 10 ani de fotbal
Familie - Căsătorit, un fiu, doi nepoţi


Născut în Ardeal, Popa se consideră bănăţean, locuind în Timişoara de 47 de ani. „După ce am plecat din Făgăraş, am făcut doi ani de facultate la Craiova, la Mecanică Agricolă, după care secţia s-a desfiinţat. Studenţii de acolo am avut două opţiuni, Bucureşti sau Timişoara. Am ales Timişoara, iar din 1962 am venit aici”, a povestit Mircea Popa, care a explicat cum a evitat să fie trimis la ţară.

Salariu pentru 100 de kg de carne

„Am absolvit facultatea în 1966, deşi ar fi trebuit să termin cu un an mai devreme. Soacră-mea m-a învăţat să merg un an la mecanică pură, pentru că dacă făceam doar mecanică agricolă aş fi fost repartizat pe cine ştie unde”, a spus fostul fotbalist de la Ştiinţa Timişoara.

Mircea Popa a lucrat 38 de ani la Uzinele Mecanice Timişoara. „După ce am terminat facultatea, am fost repartizat la UMT, unde am intrat direct în pâine, cum se spune, n-am mai avut timp nici de fotbal. În 1967, ca stagiar, am avut salariu bun, 1.200 de lei, într-o vreme când kilogramul de carne era 12 lei. După un an de stagiatură, m-au făcut direct şef de secţie, cu dispensă, pentru că îmi vedeam de treabă şi eram serios. Aveam în subordine 1.300 de oameni”, şi-a amintit fostul inginer, acum pensionar.

Mircea Popa a jucat fotbal la nivel înalt timp de zece ani, dintre care patru la Timişoara. „În 1963 am fost selecţionat în echipa naţională de juniori, cu care am participat la un turneu UEFA la Londra, care s-a jucat pe vechiul Wembley. Eram căpitan de echipă atunci şi am suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu. Aveam 22 de ani, am stat aproape trei luni cu piciorul în ghips şi am avut timp atunci să mă ocup de şcoală. M-am refăcut, dar nu prea am mai jucat apoi”, a povestit fostul jucător. Acesta nu-i înţelege pe oamenii de fotbal actuali. „La echipa naţională am fost coleg cu Niculae Lupescu, tatăl lui Ionuţ. Cu bătrânul mă înţelegeam foarte bine, de fiul său nu-mi place deloc”, a spus Mircea Popa, care îl condamnă pe Mircea Sandu, preşedintele Federaţie Române de Fotbal, pentru atitudinea la adresa Timişoarei.

Propunere după ultima victorie

„Nu-l înţeleg pe Mircea Sandu. A fost căsătorit cu Simona Arghir, cea mai bună handbalistă a ţării şi bănăţeancă de-a noastră, născută la Lugoj. Fiica lor, Raluca, a fost crescută ca timişoreancă, iar el parcă are ceva personal cu oraşul ăsta”, a este de părere inginerul pensionar.

Mircea Popa şi-a cerut soţia de 44 de ani în căsătorie, chiar după ultima victorie a Ştiinţei pe terenul lui Dinamo, în campionat, în 1965, meci în care a jucat integral.


Întrebări şi răspunsuri
Aţi avut vreun avantaj la şcoală pentru că eraţi fotbalist?
La Politehnică avem cazare şi masă asigurată, în MV-uri, şi pentru că jucam fotbal aveam şi o indemnizaţie destul de bună, Ştiinţa fiind în Divizia A.

Care e cea mai frumoasă amintire de la Ştiinţa?
Patru ani am jucat aici. Am prins destule meciuri şi pe vechiul stadion, de lângă Politehnică. Eu am venit în 1962, iar în 1963 s-a inaugurat „1 Mai”. În acel sezon am luat locul trei în campionat.

Când aţi renunţat la fotbal?
Când m-am angajat la UMT, n-am vrut să mai joc fotbal, deşi şefii de acolo ar fi vrut, aşa că m-au trimis la cea mai grea secţie, Maşini de Ridicat.

ce-i place
Sportul şi pescuitul sunt activităţile favorite ale lui Mircea Popa. „Îmi place foarte mult să urmăresc sportul de orice fel şi foarte mult mult îmi place să merg la pescuit. De la 6 ani pescuiesc, de când eram la Făgăraş”, a spus fostul fotbalist.
ce nu-i place
„Nu-mi place omul necinstit, omul făţarnic. Cel mai bun exemplu este politicianul român, începând de la Băsescu, până la ultimul conducător de filială de partid, toţi sunt nişte parveniţi”, este de părere Mircea Popa.