Timişoara: Sabău: "Cu Steaua trebuie să jucăm cu cap, dacă nu ai minte alergi degeaba"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Sabău: "Cu Steaua trebuie să jucăm cu cap, dacă nu ai minte alergi degeaba"
Timişoara: Sabău: "Cu Steaua trebuie să jucăm cu cap, dacă nu ai minte alergi degeaba"

Liderul la zi din Liga I, “Poli” Timişoara, va întâlni, mâine, de la ora 21.45, pe stadionul “Dan Păltinişanu”, Steaua Bucureşti, în cadrul etapei a 12-a din prima divizie.

Fotbaliştii de la "Poli" au efectuat în această după masă ultimul antrenament înaintea de importantul meci cu Steaua. Tehnicianul Ovidiu Sabău susţine că mai are timp până mâine să se gândească la formula de joc. „E un meci important. Sunt două echipe cu obiective amiţioase în acest campionat. Steaua are fotbalişti care joacă foarte bine pe contraatac. Dar nici noi nu suntem întâmplător pe primul loc", a declarat Ovidiu Sabău.

Antrenorul bănăţenilor speră ca la meciul de mâine, stadionul "Dan Păltinişanu" să fie plin, având în vedere că s-au redus preţurile biletelor. Cu toate acestea, Sabău îşi îndeamnă fotbaliştii să joace inteligent, pentru a putea beneficia de avantajul publicului. "Jucătorii vor fi cuprinşi de entuziasm, iar victoria poate fi obţinută cu multă minte, inteligenţă, nu doar prin alergare. Dacă nu ai minte poţi să alergi degeaba”, a mai spus Sabău.

La Poli, vor lipsi Dorin Goga accidentat şi Borbely, suspendat. Mansour şi Cisovsky sunt indisponibili de mai mult timp. 

Partida “Poli” – Steaua va fi arbitrată de o brigadă din Spania, formată din Teixeira Vitienes Fernando, Diaz Casado Victoriano şi Torre Cimiano Manuel Angel.

Biletele de intrare costă 5 lei (peluzele nord şi sud), 10 lei (tribunele I şi II), 25 de (tribuna 0) şi 150 de lei (loje). În ziua meciului, toate cele 16 porţi vor fi deschise cu începere de la ora 19.00.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite