Timişoara: Start la înscrierea la facultate!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Start la înscrierea la facultate!
Timişoara: Start la înscrierea la facultate!

Facultăţile din Timişoara şi-au deschis porţile pentru absolvenţii de liceu.

Zece minute reprezintă durata necesară înscrierii la facultate în cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara. Pentru ca plata taxelor şi completarea formularelor se solicite cât mai puţin timp din partea absolvenţilor de liceu, în holul corpului Electro au fost instalate trei casierii, iar la fiecare masă de înscriere există câte doi responsabili cu preluarea dosarelor de la candidaţi. "Candidaţii plătesc taxa de înscriere, după care primesc formularele în care trebuie să îşi introducă opţiunile. Dosarele sunt preuate apoi de noi, iar candidaţii sunt înregistraţi şi primesc legitimaţiile de concurs. În final, nu ne rămâne decât să le urăm multă baftă la examen!", a spus secretara Maria Stolojescu. Tot pentru a scuti din timpul necesar înscrierii, la Facultatea de Construcţii a fost amenajat şi un birou destinat legalizării actelor.

Fără să ţină cont că înscrierile încep într-o zi de 13, absolvenţii de liceu sunt siguri pe ei şi s-au pregătit atât pentru concursul de dosare, cât şi pentru proba scrisă necesară admiterii la Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi la cea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Politehnica. "Am venit de la Arad pentru a da admitere la Electornică şi Telecomunicaţii. M-am pregătit bine pe parcursul liceului, aşa că nu am emoţii prea mari", a spus Alexandra Sari. Absolvenţii de liceu trebuie să scoată din buzunar o sută de lei pentru taxa de înscriere şi încă o sută pentru cea de confirmare. Cei care provin din alte localităţi se pot caza, pe perioada admiterii, în Căminul 21, contra unei sume de 60 de lei pe noapte.

Citeşte şi

Calendarul admiterii la facultăţile din Vest

Buget de familie pentru admitere

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite