Timişoara: Stadionul va fi plin la "Poli" - Stuttgart

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Stadionul va fi plin la "Poli" - Stuttgart
Timişoara: Stadionul va fi plin la "Poli" - Stuttgart

Responsabilii cu vânzarea biletelor în cadrul clubului timişorean estimează o afluenţă de public mai mare decât la meciul cu Şahtior.

Citeşte şi:

Următoarea ţintă pentru „Poli”: Stuttgart

Parks şi Marica sunt absenţele de marcă pentru "Poli" - Stuttgart


Cu două zile înainte de meciul tur din play-off-ul Ligii Campionilor, au fost distribuite aproape trei sfert din biletele puse în vânzare. O mare parte dintre acestea, în jur de 20.000, au fost achiziţionate de suporteri odată cu biletul pentru meciul cu Şahtior. Fanii au primit împreună cu biletul pentru meciul cu ucrainenii şi un tichet pe care, începând de joi, au avut posibilitatea să-l preschimbe cu un bilet pentru meciul cu Stuttgart. Aproximativ 18.000 de tichete au fost preschimbate până azi, clubul lăsând o portiţă şi pentru suporterii din afara localităţii, care pot opera schimbarea chiar în ziua meciului, la sediul clubului.

Aproape 10.000 de bilete au fost puse în vânzare ieri, adică numărul de locuri lăsat liber de cei care au cumpărat „pachetul” oferit la meciul cu Doneţk. Tichetele pentru meciul cu Stuttgart costă 25 de lei la peluze, 50 de lei pentru tribunele I şi II, 90 de lei la tribuna 0, 175 de lei pentru loje şi 250 de lei în zona VIP. Fluxul de cumpărători a fost constant chiar şi duminică, iar responsabilii clubului se aşteaptă că până la finalul zile de mâine să fie vândute toate biletele.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite