Stiri din Timisoara

Spectacol de lasere la semicentenarul primului computer din mediul universitar

26 martie 2011, 00:09 |  Autor: Ștefan Both | 

Cuvinte cheie: timisoara, banat, MECIPT-1,

Pregătirile spectacolului laser au durat două luni

Pregătirile spectacolului laser au durat două luni

 

Calculatorul MECIPT-1, realizat în 1961 la Institutul Politehnic din Timișoara, a avut parte de o zi specială la aniversarea a 50 de ani de la inaugurare.

Evenimentele dedicate aniversării a jumătate de secol de când s-a dat în folosință calculatorul MECIPT-1, primul computer din mediul universitar și al doilea din România, s-au încheiat cu un spectacol de laser pregătit de un grup de ingineri. Spectacolul a avut loc la în amfiteatrul Grupului Electro al Universității Politehnica și a fost pus în scenă de fizicieanul Adrian Bancu și operatorii Dan Alexandru, Andy Oschanitzky și Sorin Mazinu. Cei patru s-au pregătit două luni pentru a pune în practică regia și animația spectacolului laser dedicat aniversării MECIPT-ului.

Au fost cinci piese din repertoriul celebrei trupe germane de muzică electronică, Kraftwerk, iar fiecare dintre ele fiind însoțite de o coregrafie realizată cu ajutorul laserului.  

A fost un omagiu adus pentru pionierii ciberneticii, inginerilor proiectanți și constructorilor primelor calculatoare, care au pus România între primele țări creatoare ale noii tehnologii. Am lucrat două luni, aproape zilnic, de la ora 18 la 1 noaptea. Fiecare mișcare este realizată cu mare atenție, pentru a face legătura cu textile și cu muzica”, a spus Adrian Bancu.

Organizatorii zilei dedicate MECIPT-ului au ținut să transmită o sarcină tinerilor cărora le va reveni sarcina să organizele un eveniment și mai grandios la aniversarea celor 100 de ani. “La centenar, unii din această sală vor avea o vârstă mai mică decât a multora de aici. Ei vor trebui să își aducă aminte de noi”, a declarat cercetătorul Horia Gligor, unul din cei care s-au ocupat de realizarea acestui eveniment.

Citeşte aici povestea calculatorului MECIPT-1

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cum arăta şi funcţiona primul calculator din România

    Primul computer realizat în mediul universitar din România a fost construit în 1961, la Timişoa ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole