Şoferii „hoţi” de la firma milionarului Dunca: „Noi suntem cei furaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Romeo Dunca şi angajaţii duc o luptă surdă pentru motorina furată. Fiecare din părţi acuză că i se fac nedreptăţi. După ce milionarul a spus că şoferii îl fură ca-n codru, tiriştii au reacţionat imediat şi au dezvăluit o serie de abuzuri la care susţin că sunt supusi. 

„Parcă au înnebunit şoferii. Fură mai mult decât oricând”, a mărturisit Dunca arătând că este furat cu cel puţin 50.000 de euro pe lună, iar în ciuda acestui lucru rezistă pe piaţă şi nu a dat oameni afară. După seria articolelor din „Adevărul” care arată, din punctul de vedere al milionarului, modul de operare al şoferilor şi cum rezolvarea situaţiei este aproape imposibilă, şoferii au reacţionat imediat.

Citește și:

Milionarul Dunca, scârbit de ţara în care a făcut avere: „Suntem un popor de hoţi”

EXCLUSIV Milionarii timişoreni din Top 500 Forbes sunt furaţi ca-n codru de angajaţi

„Se reţin nejustificat bani”

Pe www.timisoara.adevarul.ro oameni care sunt şoferi sau foşti angajaţi la Dunca, au spus că milionarul este de fapt cel care îi înşală prin oprirea nejustificată a banilor pe motorină, sau prin reţinerea garanţiilor la plecarea din companie. „Sunt uimit de cât este de revoltat domnul Dunca. Eu am lucrat trei ani şi de doi ani ne judecăm”, a spus Nicolae Ivan.

Omul susţine că în Franţa, firma îi obligă pe tirişti să meargă pe drumuri naţionale ca să nu plătească taxele pentru autostradă care sunt scumpe. „La toţi şoferii li se reţin din bani pentru depăşire de consum, dar cu vechiturile lui obligă şoferii să circule prin Franţa pe drumuri naţionale să nu plătească autostrăzi. Atunci cum vrea să se încadreze în consum?”, a mai spus Nicolae Ivan.

„Nici un sfert din șoferi nu fură”


Un alt şofer, susţine sub protecţia anonimatului că printre şoferi s-a creat o nemulţumire foarte mare din cauza acuzelor aduse de milionar. „Nici un sfert din şoferi nu fură şi ne bagă pe toţi în aceeaşi oală, când noi suntem cei furaţi”, a spus şoferul. Acesta a mai spus că frecvent i se reţin bani nejustificat. „Eu am montat GPS şi nu am luat un strop de motorină, iar cu toate acestea mi s-au reţinut bani. Când am fost să văd mi-au spus că este o greşeală, dar tot timpul greşesc în favoarea lor, niciodată în favoarea mea”, a mai spus şoferul. Acesta a spus că principalul vinovat pentru situaţia creată nu este Romeo Dunca, ci subalternii săi direcţi, pe care i-a scăpat de sub control şi care îl înşeală la rândul lor pe milionar.

„Plata la kilometru este ilegală”

Mai mulţi şoferi au semnalat o altă ilegalitate comisă de firma omului de afaceri Romeo Dunca. Tiriştii susţin că sunt plătiţi la kilometru, ceea ce în Uniunea Europeană este ilegal. „Conform legislaţiei în vigoare, şoferii nu au voie să fie plătiţi la numărul de kilometri parcurşi, doar cu salariu fix şi/sau diurnă”, a spus Cristian, un cititor al timisoara.adevarul.ro. Acelaşi Cristian a mai spus că niciun producător de camioane nu dă un consum al TIR-ului la suta de kilometri. „Să-mi arate mie orice patron că autocamionul consumă x litri de motorină la 100 de kilometri. Nici măcar producătorii nu dau asemenea consum, doar estimativ. Eu cunosc un tip care a câştigat un proces cu Dunca pentru că i-au tras banii pe motorină ilegal”, a postat Cristian.

Romeo Dunca: „Cine-i nemulțumit să plece”


Omul de afaceri susține că nu le face nicio nedreptate șoferilor, iar pe aceia care lucrează și sunt cinstiți chiar îi stimulează. „Nemulțumiți au fost tot timpul. Unul care a fost prins că a furat și a fost dat afara ce o să zică? Sunt un hoț nenorocit? Sunt oameni care lucrează de 15 ani. Își văd de treaba lor și nu au probleme”, a spus Dunca. Acesta a mai spus că dacă e cineva nemulțumit poate să își dea demisia. Referitor la modul de plată, milionarul îi contrazice pe loferi și spune că nu sunt plătiți la kilometru. „Nu-i plătește nimeni la kilometru. Se plătește în funcție de cât muncește fiecare. La Dunca nu se fac mai mult de 7 - 8 mii de kilometri de fiecare șofer pe lună”, a mai spus omul de afaceri. Acesta a mai spus că are situații în care șoferii în loc să meargă la descărcat se duc pe sate pe acasă sau se abat din drum.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite