Şoferii care nu iau în serios poliţiştii locali riscă amenzi drastice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agenții Poliției Locale au dreptul să oprească mașini
Agenții Poliției Locale au dreptul să oprească mașini

Dacă au în faţă un şofer necooperant, poliţiştii locali demarează procedura de identificare a proprietarului maşinii, ulterior trecându-se la stabilirea identităţii conducătorului auto.

Poliţia Locală Timişoara are în atribuţiile şi anumite activități specifice polițiștilor de la Rutieră, însă nu toţi şoferii sunt dispuşi să îi ia în serios. Cei care refuză să prezinte actele de identitate sau să furnizeze date pentru stabilirea identităţii lor riscă o amendă usturătoare.

Există cazuri în care conducătorii auto refuză chiar să poarte un dialog cu poliţiştii locali şi în unele cazuri proferează injurii sau expresii jignitoare, de natură să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiei. Acest tip de comportament atrage după sine consecinţe”, a declarat Dana Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.

Dacă au în faţă un şofer necooperant, poliţiştii locali demarează procedura de identificare a proprietarului maşinii, ulterior trecându-se la stabilirea identităţii conducătorului auto. Neprezentarea la cererea ori invitaţia justificată a organelor de control este sancţionată cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei. 

Obligația proprietarilor mașinilor

În situaţia în care conducătorul este altul decât proprietarul, cel din urmă are obligaţia de a comunica, la solicitarea organelor de control, identitatea persoanei căreia i-a fost încredinţat vehiculul spre a fi deservit. Necomunicarea datelor putând fi de asemenea sancţionată cu amendă în valoare de 500 lei.

Pe lângă aceasta, contravenientul nu este scutit de sancţiunea pentru fapta comisă. Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, recomandăm tuturor conducătorilor auto să evite aceste sancţiuni prin cooperarea cu agentul încă din prima fază de constatare”, a mai spus Dana Seracin.


Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite